Scandalagiu reținut de polițiștii clujeni. A amenințat două femei cu violul și a bătut un bărbat care a sărit în apărarea lor


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de orei, un scandalagiu care a făcut probleme, zilele trecute,pe străzile din comuna Apahida.

”La data de 11 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Mărișel, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la data de 9 iunie a.c., în jurul orei 22:10, cel în cauză, în timp ce se afla pe raza localității Apahida, ar fi amenințat două femei cu agresiuni sexuale și ar fi lovit un bărbat care ar fi intervenit în apărarea celor două.

Ulterior, bărbatul, aflat în stare vădită de ebrietate, ar fi amenințat un grup de persoane cu un corp contondent. La sosirea organelor de poliție, bărbatul a fugit, însă polițiștii au reușit să îl depisteze în scurt timp și să îl ducă la clinica de psihiatrie, unde a rămas internat.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat petru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Comentarii Facebook