Luni 8 Martie

Scandal în plină stradă, în cartierul Între Lacuri. Un bărbat a ajuns în arest


Poliţiştii clujeni au reţinut un bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Conform oamenilor legii, la data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 22:20, bărbatul în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, pe fondul unor neînţelegeri cu un alt bărbat, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică pe strada Dunării, din municipiu.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat mai multe persoane, iar pe şase dintre acestea le-au condus la sediul unităţii de poliţie pentru lămurirea şi  stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi tragerea acestora la răspundere penală.


Comentarii Facebook