Scandal cu polițiști amenințați cu cuțitul și focuri de armă, în Feleacu. Un clujean a făcut un circ monstru după o ceartă cu concubina
Scandal cu polițiști amenințați cu cuțitul și focuri de armă, la Feleacu. Un clujean a făcut un circ monstru după o ceartă cu concubina
Un scandal de proporții a avut loc în comuna Feleacu, sat Vâlcele, după ce un bărbat și-a ieșit din fire în urma unui conflict conjugal și a ajuns să amenințe cu un cuțit doi agenți de poliție. Situația a degenerat atât de grav încât unul dintre polițiști a fost nevoit să tragă focuri de armă pentru a opri atacul.
Totul s-a petrecut în noaptea de 27 mai 2025, în jurul orei 23:00, când polițiștii H.D. și C.G.E., din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, au fost chemați să intervină în urma unei dispute în familie. Ajunși la fața locului, aceștia au fost întâmpinați de P.F., un localnic care, înarmat cu un cuțit, s-a îndreptat amenințător spre ei cu intenția de a-i lovi.
Pentru a opri agresiunea, unul dintre agenți a tras un foc de avertisment, însă cum bărbatul nu s-a oprit, au fost executate trei focuri de armă către picioarele agresorului. Două gloanțe l-au atins în piciorul drept, punând capăt atacului.
„În timp ce se afla la locuința sa situată în comuna Feleacu, sat Vâlcele, jud. Cluj, pe fondul unui conflict conjugal cu concubina sa care a dus la intervenția organelor de ordine, inculpatul a amenințat cu acte de violenta persoanele vătămate agent de poliție H.D. agent de poliție C.G.E., având funcția de polițiști în cadrul Secției nr. 2 de Poliție Rurală Apahida - Post de Poliție Comunal Apahida, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, actul amenințător fiind acela de a se îndrepta și urmări persoanele vătămate cu intenția de a le provoca suferințe fizice cu cuțitul pe care îl avea în mână, acțiune care le-a provocat o stare de temere persoanelor vătămate, în plus, pentru a opri atacul, persoana vătămată H.D. a fost nevoit să tragă un foc de avertisment și, fiindcă inculpatul o urmărea în continuare cu intenția de a o lovi, a executat trei focuri de arma înspre membrele inferioare care au dus la oprirea atacului dat fiind că două gloanțe i-au străpuns piciorul drept”, au arătat procurorii.
P.F. a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Cluj, unde a fost internat timp de mai multe zile și supus unor intervenții medicale. Pe 4 iunie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, Judecătoria Cluj-Napoca a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Bărbatul este cercetat pentru două infracțiuni de ultraj, după ce a provocat o stare de temere agenților care își desfășurau activitatea în mod legal.
Procurorii subliniază că toate procedurile se desfășoară cu respectarea prezumției de nevinovăție și a drepturilor procesuale.
1 Comentariu