Scandal cu poliția și cuțitul în mână: Un bărbat condamnat după ce a încercat să-i înjunghie pe agenții veniți să-l calmeze

Trei polițiști amenințați cu moartea la Sighetu Marmației. Inculpatul, un recidivist, va executa peste 3 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Sighetu Marmației, cunoscut cu multiple condamnări anterioare, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, la care se adaugă 209 zile dintr-o pedeapsă anterioară, după ce a amenințat cu moartea trei agenți de poliție și a încercat să-i lovească cu un cuțit.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 7 noiembrie 2024, în locuința inculpatului. Totul a pornit de la un conflict cu fratele său, care a sunat la 112, speriat că acesta ar putea recurge la gesturi extreme. Polițiștii sosiți la fața locului au fost întâmpinați cu amenințări directe: „Oricum te omor și îmi tai venele după! Bag cuțitul în tine!”, le-ar fi strigat inculpatul.

În timpul negocierilor purtate de agenți în fața apartamentului, bărbatul a lovit de două ori cu un cuțit în ușă, iar lama de 18 centimetri a străpuns foaia de ușă și a ieșit periculos de aproape de corpul polițiștilor. Într-un moment de escaladare, forțele de ordine au fost nevoite să intervină în forță, cu sprijinul jandarmilor și al echipajului de descarcerare ISU. Bărbatul a fost imobilizat cu greu, în timp ce ținea lama cuțitului lipită de gât. Cuțitul a fost rupt în timpul intervenției și ulterior confiscat.

Magistrații au constatat că faptele au fost comise cu intenție directă și că inculpatul avea deja un istoric penal bogat, inclusiv condamnări pentru tâlhărie calificată și furt calificat. De asemenea, acesta se afla în stare de recidivă la momentul incidentului și fusese liberat condiționat cu doar două luni înainte.

Deși inculpatul a cerut o pedeapsă mai blândă și executarea acesteia în libertate, Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat, menținând sentința inițială. Instanța a considerat că doar executarea efectivă în regim de detenție poate garanta reeducarea și prevenirea unor fapte similare.

În plus, bărbatului i se vor preleva probe biologice pentru introducerea profilului său genetic în baza de date națională de genetică judiciară. De asemenea, a fost obligat să achite 1.500 de lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.


Comentarii Facebook