Luni 23 Mai

Salvamont-Salvaspeo Cluj: Exercițiu de salvare-căutare în zona Muntele Băișorii

 

Salvamontiștii clujeni au organizat, joi, 29 octombrie, un exercițiu complex de alarmare și căutare – salvare în zona Muntele Băișorii.

 

Începând cu ora 10.00 a avut loc o simulare a unui accident în pădure în care ar fi fost implicate trei ATV-uri, în urma căruia patru persoane ar fi fost grav accidentate. Alte două persoane ar fi scăpat fără a fi accidentați și au plecat de la locul accidentului să caute semnal telefonic pentru a da alarma. Astfel cei doi suprviețuitori s-ar fi rătăcit în pădure. 

 

Exercițiul a fost necesar pentru a verifica aspecte privind cooperarea pe timpul situațiilor de urgență între structurile implicate, precum și timpii necesari de răspuns și pentru derularea intervenției în zona montană.

 

Întreaga acțiune a durat 6 ore și la ea au fost implicate un număr de 59 persoane. Organizatorii acțiunii au fost Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” al judeţului Cluj, fiind implicate și Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj ”Alexandru Vaida Voevod”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu și Direcția Silvică Cluj.

Comentarii Facebook