Romii fac legea la Sânpaul. Duminică l-au bătut pe un cunoscut om de afaceri, proprietarul unui teren de GOLF


Octavian Damian, patronul terenului de golf de la Sânpaul, județul Cluj, a fost bătut de romi chiar pe proprietatea acestuia.

Damian este un cunoscut om de afaceri din Cluj, dezvoltator imobiliar, și un împătimit al jocului de golf. Pasiunea lui pentru acest sport este atât de mare încât a cumpărat un teren de câteva hectare în localitatea Sânpaul, județul Cluj, și a înființat un teren de golf, administrat de Transilvania Golf Club.

Surse din cadrul Poliției Cluj susțin că în cursul zilei de duminică, afaceristul a fost atacat de trei etnici romi care se aflau sub influența băuturilor alcoolice și care în trecut ar mai fi avut conflicte cu acesta, care le-a reproșat de mai multe ori și i-a avertizat să nu mai intre pe proprietatea lui. Polițiștii susțin că, duminică, Damian se afla împreună cu mai multe persoane și că agresorii i-au smuls crosa de golf din mână după care l-au lovit de mai multe ori.

La începutul acestei luni, pe terenul de golf de la Sânpaul a fost organizată o competiție sportivă CAV Memorial, care face parte din Romania Golf of Fame.

Comuna Sânpaul este cunoscută pentru numărul mare de persoane de etnie romă care locuiesc aici și pentru faptele penale pe care membrii acestei etnii le comit.

Ultimul incident care era să se lase cu o revoltă a populației încă majoritare a avut loc la mijlocul lunii aprilie, când un de 25 de ani a fost bătut de țigani, fără niciun motiv. Locuitorii s-au înarmat cu furci și topoare și au pornit o mică revoltă care a fost aplanată repede de polițiștii de la DIAS și de jandarmii trimiși în număr mare la fața locului. Primarul din comună a declarat că un singur polițist arondat nu face față situației tot mai tensionate.

Comentarii Facebook