România domină lumea roboticii! Finală integral românească la Campionatul Mondial: „Nu vi se face un pic ciudă?”


România a obținut un rezultat spectaculos la Campionatul Mondial de robotică FIRST, desfășurat la Houston, în Statele Unite, unde elevii români au dominat competiția dedicată liceenilor din întreaga lume.

Potrivit jurnalistului Florin Negruțiu, „o echipă de copii din Brăila a devenit campioană mondială”, fiind vorba despre echipa Velocity. Surpriza competiției a fost însă finala, care s-a disputat exclusiv între două echipe din România: Velocity, din Brăila, și Heart of Robots, din Buzău. 

România domină lumea roboticii! Finală integral românească la Campionatul Mondial: „Nu vi se face un pic ciudă?”

Rezultatele excelente nu s-au oprit aici. „Locurile 3 și 4 au fost ocupate tot de echipe românești: Quantum Robotics (București) și AICitizens (Focșani)”, ceea ce confirmă nivelul ridicat al pregătirii elevilor români în domeniul tehnologiei și roboticii.

Într-un comentariu cu tentă critică, jurnalistul atrage atenția asupra contrastului dintre performanțele tinerilor și clasa politică: „Nu vi se face un pic ciudă când vedeți ce copii deștepți are România și ce mediocri ajung să facă politică și să ne conducă?! Unde greșim noi ca țară?”


Comentarii Facebook