Reprezentantul lui Donald Trump, ambasadorul Darryl Nirenberg, în prima vizită oficială la Cluj. Emil Boc: „Am discutat despre investiții”
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, s-a aflat luni, 20 iulie, în prima sa vizită oficială la Cluj-Napoca, unde a fost primit de primarul Emil Boc la sediul Primăriei. Întâlnirea, desfășurată în Sala de Sticlă a Primăriei, a avut ca teme principale consolidarea relațiilor dintre Cluj-Napoca și Statele Unite, atragerea de investiții, dezvoltarea colaborării economice și susținerea inovării, dar și extinderea parteneriatelor în domeniile academic, cultural și administrativ.
Investiții, metrou și tren metropolitan, pe agenda discuțiilor
„Astăzi, 20 iulie, am primit în Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca vizita Excelenței Sale, domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul S.U.A. în România”, a transmis Emil Boc. Profitând de faptul că este prima vizită a ambasadorului american în municipiu, edilul i-a prezentat strategia de dezvoltare a Clujului până în anul 2030 și cele mai importante proiecte de infrastructură aflate în derulare. „Fiind prima vizită a Excelenței Sale la Cluj-Napoca, am prezentat strategia de dezvoltare a municipiului până în 2030, perspectivele pe termen lung, respectiv proiectele majore aflate în lucru – precum trenul metropolitan, centura metropolitană și metroul”, a precizat Boc.
Primarul a subliniat că dezvoltarea orașului are în centrul său oamenii și creșterea calității vieții. „Am subliniat valorile care definesc comunitatea clujeană și faptul că punem oamenii, talentele orașului în centrul dezvoltării, urmărind creșterea calității vieții în întreaga zonă metropolitană a Clujului”, a adăugat edilul.
Accent pe valorile democratice și colaborarea dintre România și SUA
În cadrul întâlnirii au fost abordate și subiecte privind relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite, fiind evidențiată importanța valorilor democratice comune. „Am subliniat importanța valorilor democratice comune, a respectului pentru statul de drept și a implicării cetățenilor în viața comunității, principii care stau la baza parteneriatului solid dintre România și Statele Unite ale Americii”, a transmis Emil Boc.
Edilul a ținut să felicite și autoritățile americane pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal. „Am transmis, de asemenea, felicitări SUA pentru modul impecabil în care au organizat Campionatul Mondial!”, a afirmat primarul.
Cluj-Napoca este înfrățit cu trei orașe din Statele Unite
Emil Boc a reamintit că municipiul Cluj-Napoca are relații de înfrățire cu trei orașe americane: Columbia (Carolina de Sud), East Lansing (Michigan) și Rockford (Illinois), parteneriate care contribuie la dezvoltarea schimburilor academice, economice, culturale și administrative.
La finalul întâlnirii, edilul a reiterat deschiderea municipiului pentru colaborări internaționale. „Rămânem un partener deschis dialogului și colaborării internaționale, cu obiectivul clar de a crea oportunități pentru dezvoltarea economică, educație și creșterea calității vieții”, a conchis Emil Boc. La vizita oficială au participat și Emily Zeeberg, Acting Public Affairs Counselor al Ambasadei SUA, precum și Corina Zamfirache, specialist mass-media.
1 Comentariu