Regulile de circulație sunt doar pentru „fraieri”: un clujean „șmecher” a decis că el nu „trebuie” să aștepte în trafic

Traficul din Cluj-Napoca și cozile care se formează în orele de vârf la fiecare intersecție din oraș sunt o problemă pentru toți șoferii, care își pierd timpul așteptând constant după semafoare care par că țin prea puțin. Dar cu toate acestea, majoritatea oamenilor respectă regulile de circulație și își așteaptă rândul pentru a înainta.

Dar nu așa este cazul și acestui clujean „șmecher”, care consideră că timpul său este mai valoros și mai important decât al celorlalți șoferi. După cum se vede într-o filmare postată online, „șmecherul” consideră că regulile au devenit opționale pentru el și doar „fraierii” trebuie să aștepte la semafor.

Incidentul a avut loc pe strada Crinului unde șoferii trebuie să aștepte la un semafor pentru a intra pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Dar acest „șmecher” clujean a decis că el nu are timp să aștepte după cei din fața sa, astfel încât i-a depășit pe toți cei care așteptau să facă dreapta, fără să se gândească că o mașină ar putea veni din cealaltă direcție.

Filmarea a fost înregistrată de o cameră video de pe o mașină din spatele „șmecherului” și a fost postată pe un grup de șoferi clujeni, pentru a fi discutată de membrii acestuia. În timp ce persoana care a distribuit videoclipul s-a abținut din a comenta, un alt clujean a observat simplu că acea porțiune a străzii ar putea fi îmbunătățită: „Acolo chiar merită create două benzi spre dreapta” a comentat acesta.

Comentarii Facebook