Record! Peste 800 de biciclete inchiriate numai duminica la Cluj prin programul "I Love Velo!" - VIDEO

 

Clujenii s-au "batut" in acest weekend pe bicicletele care pot fi imprumutate gratuit de la Sala Sporturilor, prin programul "I Love Velo". Numai duminica, peste 800 de biciclete au fost impartite clujenilor.

 

Nebunia a inceput de sambata cand s-a ajuns la cifra de 600 de bicicletele imprumutate si reprezentantii Asociatiei Green Revolution anuntau ca a fost batut recordul detinut pana atunci de circa 500 de vehicule pe doua roti folosite intr-o zi de clujeni.

 

Duminica, insa lucrurile au stat mult mai bine. "Au fost completate 570 de cereri de imprumut, dar au fost cazuri in care pe un formular au fost imprumutate 2 sau 3 biciclete, asa ca putem spune fara sa gresim ca s-a ajuns la peste 800 de biciclete folosite", a declarat pentru Stiri de Cluj, unul dintre reprezentantii asociatiei, care a initiat acest proiect.

 

Iubitorii de miscare au la dispozitie 150 de biciclete pe care le pot folosi zilnic intre orele 10.00 - 22.00. Proiectul a fost inaugurat in 12 iulie si pana acum au fost mii de persoane care s-au bucurat de miscare si au luat o bicicleta pentru a "da o tura" prin Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook