Razie pe drumurile din Cluj. Polițiștii au prins un biciclist băut și au reținut mai multe permise și taloane

Polițiștii din Dej au ieșit în număr mare pe străzi, într-o acțiune care a vizat atât siguranța rutieră, cât și prevenirea faptelor ilegale. În numai câteva ore au fost verificate peste 130 de mașini, iar valoarea totală a amenzilor aplicate s-a apropiat de 35.000 de lei

Printre cei sancționați s-au numărat o șoferiță care circula cu ITP-ul expirat și un biciclist depistat sub influența alcoolului. Acțiunea a avut loc joi, 24 septembrie, în două intervale orare, 10:00–13:00 și 16:00–19:00, atât în municipiul Dej, cât și în comunele arondate. La controale au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej și Secției 5 Poliție Rurală Dej.

În total, oamenii legii au legitimat 149 de persoane și au verificat 131 de autovehicule. Totodată, 48 de persoane au fost testate cu aparatul etilotest.

Amenzi în valoare de 35.000 de lei

Bilanțul controalelor arată 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Cele mai multe, 74, au vizat încălcări ale legislației rutiere. Polițiștii au dat 13 amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranță și alte nouă pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Au fost constatate și abateri comise de pietoni și bicicliști, depășiri neregulamentare, circulația unor vehicule fără inspecție tehnică periodică valabilă și alte încălcări ale legislației. Separat, au fost aplicate trei sancțiuni pentru lipsa asigurării RCA, în valoare totală de 2.000 de lei, două amenzi pentru nereguli în domeniul transporturilor rutiere și o sancțiune de 2.000 de lei în baza OUG 34/2008.

Controalele s-au soldat și cu măsuri care îi vor ține pe unii șoferi departe de volan. Polițiștii au reținut cinci permise de conducere și șase certificate de înmatriculare.

Unul dintre cazurile descoperite a fost înregistrat în jurul orei 11:00, pe strada Văii din Dej. O tânără de 27 de ani, din comuna Mica, a fost oprită la volanul unei mașini care avea ITP-ul expirat. Aceasta a primit o amendă de 1.973,25 de lei, iar polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare.

Un alt caz a fost depistat aproximativ două ore mai târziu. Pe strada Huhurez, polițiștii au oprit un bărbat de 56 de ani din Dej care circula cu bicicleta. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biciclistul a fost sancționat contravențional conform legislației rutiere.

Comentarii Facebook