Razie la Cluj, la primele ore ale dimineții. Polițiștii au legitimat aproape 200 de persoane


Polițiștii clujeni au desfășurat, ieri dimineață, o serie de controale pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

Astfel, la data de 23 mai a.c., în intervalul orei 06.30 – 10.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiilor 1 – 6 Poliţie, Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca şi  Biroului Rutier Cluj-Napoca, beneficiind de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ştefan Cicio Pop Cluj-Napoca şi al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune de menţinere a unui climat de siguranţă publică pe raza de competenţă teritorială a Secţiei 7 Poliţie. 

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 186 de persoane şi verificarea a 9 vehicule. 

În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale dintre care 6 au fost aplicate pentru abateri de la legislaţia rutieră iar 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie auto.

Comentarii Facebook