Sambata 24 August

Razie de amploare la Cluj-Napoca, în weekend. Câte amenzi au dat oamenii legii


Polițiștii clujeni au desfășurat, în aceste zile, o serie de controale pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În perioada 19 – 20 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat mai multe acţiuni punctuale pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică pe raza de competență”, informează IPJ Cluj.

Acţiunile desfăşurate au avut un scop preventiv, pentru reducerea riscului rutier şi impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Pe linie de siguranţă rutieră s-a acționat pe principale artere de circulaţie din municipiul Cluj-Napoca, atât în zona centrală cât şi în cartiere. De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni în zona Pieţei Oser, dar şi a pieţelor din celelalte cartiere.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 120 de persoane şi controlarea a 58 de vehicule. Abaterile de la legislaţia în vigoare au impus aplicarea a 56 de sancţiuni contravenţionale, atât la regimul rutier cât şi pentru abateri privind comerţul stradal neautorizat şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. 

De asemenea, au fost reţinute 2 certificate de înmatriculare şi 2 seturi de plăcuţe de înmatriculare, precum și un permis de conducere.


Comentarii Facebook