Profesorul Marcel Cosgarea, de la ORL Cluj, a refuzat să consulte un pacient: ”Ieși afară din cabinet, AICI E CASA MEA!” - VIDEO

 

Un clujean a experimentat ce înseamnă expresia ”Spitalul e moșia profesorilor universitari”. Tânărul s-a prezentat la un consult la Clinica ORL Cluj, dar a fost dat afară de profesorul Marcel Cosgarea de la clinica de stat pentru că a protestat că a fost ținut la ușă o oră și jumătate.

 

La ora opt fără cinci minute am ajuns la ORL, aveam programare pentru o consultație, și la opt fără două minute, nu i-am reținut numele, a ieșit o asistentă pe hol și a întrebat cine are bilet de trimitere. Eu fiind singurul de pe hol, cred că mai era o persoană, i-am dat biletul de trimitere, mi-a scris numărul 1 pe el și a zis: ”Așteptați!”. De acolo s-a făcut ora 9.20, timp în care pe holurile instituției, s-au adunat 30 - 40 de persoane. În tot timpul ăsta, toți doctorii intrau și ieșeau. Partea care m-a nemulțumit pe mine cel mai mult este că pe ușă la ei scrie program de consultări de la ora 8.00 la 14.00. Ideea e că ar trebui să înceapă la ora 8.00.

 

Am înțeles că fac și gărzi, dar pe doctorița în cauză am văzut-o plimbându-se. Pe domnul Cosgarea l-am văzut plimbându-se, venind, ieșind, și așa mai departe. M-am enervat foarte tare. Fiind primul la rând, la 9.20 domnul profesor Cosgarea a intrat înăuntru apoi a ieșit afară și a zis: ”Aveți o balerină?”. A intrat domnișoara respectivă. Nu aveam nicio treabă cu domnul profesor, pentru că nu la dânsul eram la consultații, însă, nervos de faptul că stăteam de o oră și douăzeci de minute am intrat înăuntru și am întrebat: ”Nu vă supărați, de la cât aveți consultații?. ”Păi de la 9.00”, mi-a spus asistenta. ”Păi zic cum de la 9.00, dacă pe ușă scrie de la ora 8.00?”. Mi-a zis că a fost la raport și i-am spus că, dacă pe ușă scrie că de la 8.00 sunt consultații, trebuie să le faceți. 

 

I-am spus că și eu lucrez la Primăria Cluj-Napoca, iar dacă scrie că de la 8.30 am program cu publicul de la 8.30 dau drumul la public. Nu le spun să mai stea afară. Mi-au spus că să nu urlu. I-am spus că urlu pentru că sunt nemulțumit. ”Pai haideți atunci că vă consultăm într-un cabinet””, a relatat Răzvan Babjuc, clujeanul care a dat de nesimțirea medicilor de la Clinica ORL Cluj, din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj. 

 

Tânărul a dat în cabinet, nas în nas, cu profesorul Marcel Cosgarea, șeful Clinicii ORL din Cluj, extrem de iritat de faptul că cineva se revoltă că e ținut cu orele la usă.

 

Am intrat într-un cabinet. Domnul profesor Cosgarea consulta persoana în cauză și a zis: ”Cine urlă?”. Am zis că eu urlu. ”Nu vă supărați, dar este instituție de stat. Nu mi se pare normal să vă bateți joc de oameni în halul ăsta. Adică eu stau de la 8.00 aici, sunt primul la rând și dvs. luați pe cutare, pe cutare și pe cutare, iar eu stau și aștept ca fraieru, nu?”. Îmi zice: ”Nu mai urla domnule, că aici ești în casa mea!”. I-am spus că nu e casa dvs. pentru că e instituție de stat și e plătită din bani public. ”Ieși afară. Pe tine nu te mai consultă nimeni, ieși afară!”, mi-a transmis profesorul Cosgarea. 

 

L-am amenințat că voi aduce presa să vadă toată lumea cum se comportă. Mi-a spus că pot să îl aduc și pe Boc, pe oricine că nu îl interesează. ”Ieși afară, pe tine nu te mai consultă nimeni!”, mi-a spus. M-au scos afară. Biletul de trimitere mi-a rămas acolo. Am o leziune internă în ureche și trebuia să mă duc la un consult final să văd dacă m-am vindecat”, a mai spus Răzvan Babjuc.  

 

Tânărul a fost însoțit la Clinica ORL de o echipă a Știri de Cluj, dar, surpriză, spiritele s-au îndulcit, după ce profesorul Marcel Cosgarea plecase deja de la Clinică, la ora 10.30. Profesorul Cosgarea are și un cabinet privat, unde are program până seara târziu.

 

Răzvan Babjuc a fost poftit în cabinet, chiar dacă la ușă mai erau pacienți, și a fost consultat.

 

Profesorul Marcel Cosgarea nu a putut fi contactat pentru a-și explica spusele: ”Aici ești în casa mea!” și ”Pe tine nu te mai consultă nimeni, ieși afară!”, în condițiile în care Clinica ORL Cluj este o instiuție de stat finanțată din fonduri publice asigurate de casa de Asigurări de Sănătate Cluj, direct din bugetul Ministerului Sănătății.

 

Asistentă ”şpăgară” la ambulatorul ORL al Spitalului de Copii Cluj, de pe strada Moţilor. Cere ”cotizație” de 10 lei - VIDEO

 

Dacă aveți și alte exemple de abuzuri din sistemul sanitar, vă așteptăm reclamațiile pe adresa investigații@stiridecluj.com. Nu acceptăm sesizările anonime, ale unor persoane care nu își asumă acuzațiile.

 


Departamentul de Investigații Știri de Cluj


Comentarii Facebook