Profesorii clujeni nu mai sunt de acord cu orele online: Copiii suferă
Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Clujean (SLIPC), susține că profesorii nu mai sunt de acord cu orele online, pentru că elevii suferă.
”Într-adevăr toți colegii au fost la început pentru ideea de a învăța online pentru a se proteja atât ei cât și familiile lor, dar cu timpul s-a ajuns la concluzia că, mai ales pentru învățământul primar și preprimar, unde copiii nu sunt încă obișnuiți cu un regim de 4 ore în care să fie atenți la calculator, iar pentru ei (n.red. copiii) este un lucru dăunător. Nu mai sunt așa de atractive orele, iar colegii noștri se străduiesc în fiecare oră să fie cât mai diversificate mijloacele de comunicare, dar au constatat deja că la copiii, mai ales la vârstele mici, nu reușesc să le capteze atenția la vârsta aceasta și cu siguranță ar fi altceva, dacă ar fi învățământul față în față”, a mai spus Lucia Cojocaru
Liderul SLIPC a mai declarat faptul că în Cluj nu există la ora actuală necesarul de tablete pentru copiii, necesare ca elevii să aibă acces la orele online.
”Din informațiile pe care le am sunt anumite zone în care elevii nu au primit aceste device-uri, dar mai există o problemă. Degeaba ar primi aceste tablete pentru a învăța, dar dacă nu se instalează internetul. Prin urmare o prioritate ar fi instalarea suporturilor de internet și după aceea să se ofere device-urile. În programul formulat de Ministerul Educației legat de distribuirea tabletelor, Clujul nu a primit necesarul care s-ar fi cuvenit, s-au primit în jurul de 500”, a mai explicat aceasta.
Cătălin Stroia
0 Comentarii