Profesorii din Cluj declanseaza joi GREVA GENERALA

 

90 la suta dintre profesorii clujeni au semnat si vor intra in greva generala in 22 aprilie. Joi nu se vor tine cursuri, dar copiii care vor merge la scoala vor fi supravegheati.

90 la suta dintre membrii sindicatului au semnat pentru greva generala. Actiunea se desfasoara pe parcursul intregii zlie. Le-am cerut liderilor de sindicat sa afiseze la sediul scolilor acest lucru, astfel incat parintii sa stie ca e greva”, a declarat Lucia Cojocaru, presedintele Sindicatului Liber din Invatamantul Preuniversitar Clujean.

Profesorii nu vor sustine activitati didactice si nu vor pune nici absente. Cadrele care nu au semnat pentru declansarea grevei vor sustine insa orele de curs.

Sindicalistii din invatamant sunt nemultumiti de faptul ca sumele destinate cheltuielilor de personal stabilite pe baza standardelor de cost pe elev nu sunt suficiente pentru intregul an scolar, de decizia de reducere din septembrie a 15.000 de posturi din invatamant si de reducerea salariilor, prin neacordarea unor sporuri.

"Proiectul Legii Educatiei Nationale propus de M.E.C.T.S. Guvernului Romaniei, insusit de acesta si transmis spre adoptare Parlamentului contine prevederi care afecteaza direct salariatii din invatamant, respectiv: desfiintarea titularizarii in sistem, componenta Consiliului de Administratie al unitatii de invatamant, disparitia unor drepturi garantate de ani de zile in legislatie (cum ar fi reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime in invatamant de peste 25 de ani si gradul didactic I), imposibilitatea negocierii de drepturi (altele decat cele salariale) prin contractele colective de munca", se arata intr-un comunicat semnat de cele patru mari federatii sindicale din educatie, FSLI, FEN,, Spiru Haret  si Alma Mater.

Sindicalistii ameninta ca daca revendicarile lor nu vor fi solutionate, in prima decada a lunii iunie vor intra in greva generala pe termen nelimitat.

Comentarii Facebook