Joi 7 Iulie

Primii elevi din Ucraina au fost înregistrați la mai multe școli din Cluj


Inspectoratul Școlar Județean  Cluj vine în sprijinul elevilor ucraineni care solicită continuarea cursurilor în școlile din județ, în contextul fenomenului de migrație a cetățenilor Ucrainei, mai ales  pentru cei care au decis să rămână o perioadă pe teritoriul județului Cluj.

Potrivit precizărilor Ministerului Educației, pentru a respecta dreptul la educație și a asigura egalitatea de șanse, elevii ucrainieni sosiți pe teritoriul României pot fi cuprinși în grupe/clase/formațiuni de studiu, în calitate de audienți, la cursurile din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC Cluj pentru copiii cetățeni străini ucrainieni neînsoțiți.

La nivelul I.Ș.J. Cluj s-a constituit comisia pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, conform cerințelor educaționale și de școlarizare ale solicitanților, precum și în internatele școlare aferente infrastructurii educaționale de care județul Cluj dispune, comunică I.Ș.J Cluj. 

În egală măsură I.Ș.J. Cluj a procedat la identificarea resurselor umane și procedurale, pentru a putea răspunde tuturor nevoilor și solicitărilor educaționale, generate de criza conflictului militar din Ucraina, pentru preșcolarii și elevii refugiați care se află pe raza județului Cluj.

Instituția este în permanentă legătură cu autoritățile județene și locale, precum și cu organizații non-guvernamentale, de profil, în scopul susținerii acestui demers umanitar, inclusiv prin cooptarea celor peste 80 de elevi cunoscători/vorbitori  de limbă rusă/ucraineană de orgine din Republica Moldova care învață în unitățile de învățământ preuniversitar liceal, în județul Cluj.

Până în prezent au fost înregistrați ca audienți nouă preșcolari/elevi ucraineni, la următoarele unități de învățământ preuniversitar: Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, Colegiul de Telecomunicații „Augustin Maior” Cluj-Napoca, Grădinița cu Program Prelungit „Helene” Cluj-Napoca, Școala Gimnazială „Spectrum” Cluj-Napoca, Școala Primară „Ro Fin” Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook