Primarul din Mărișel: Firma Kiat, în insolvență, câștigă licitațiile. Mi-e frică să nu pierdem banii europeni


Comuna Mărișel beneficiază de o finanțate istorică din partea Uniunii Europene pentru asfaltarea a cinci drumuri, inclusiv cel spre pârtia de schi. Primarul Viorel Ghic se teme să lucrările nu vor fi făcute, pentru că experiența cu firma Kiat, cea care a câștigat  licitația, este una de coșmar.

Kiat reface acum drumul județean 107P, care urcă spre drumul spre Mărișel. Au băgat ceva pietriș cu ceva praf sau nisip și acum l-au scos pentru că după ploi s-au făcut un noroi că alunecau mașinile pe drumul drept. Am reclamat și la domnul președinte Alin Tișe, care a amenințat că va rezilia contractul cu ei dacă nu fac drumul”, a spus primar Ghic. 

Marea problemă este că firma Kiat a câștigat și licitația pentru contractul de un milion de euro, finanțat din fonduri europene, pentru asfaltarea a cinci drumuri comunale.

Au câștigat licitația de un milion de euro cu o firmă în insolvență. Îmi este frică că nu o să facă lucrarea și pierdem banii. Comuna nu se va mai întâlni cu această șansă niciodată. Unul dintre drumuri duce la pârtia de schi, are un kilometru, și cu acesta am putea dezvolta mult comuna. Dacă se întîrzie, vom pierde finanțarea și o șansă istorică”, a mai spus Viorel Ghic. 

Acesta susține că firma Kiat a câștigat oferind prețul cel mai mic. ”Calitate ar trebui să fie pe primul loc și nu preț mai mic, așa cum se întâmplă la noi”, a mai spus primarul.

Pârtia de schi este dezvoltată de un investitor privat, dar drumul spre locație aparține Primăriei Mărișel. Județul Cluj mai are trei pârtii, la Băișoara, Buscat și Feleac.

Comentarii Facebook