Primăria Cluj-Napoca cumpără 10 apartamente pentru oamenii de la Pata Rât. Bugetul propus: 1 milion de euro pentru o viață mai bună
Municipiul Cluj-Napoca face un nou pas important în direcția combaterii excluziunii sociale și a asigurării unui trai decent pentru comunitățile vulnerabile, în special cea de la Pata Rât. Astfel, în ședința din 5 septembrie 2025, va fi adoptată Hotărârea nr. 12, prin care se aprobă implementarea proiectului „Cluj4Home - Cluj pentru locuire echitabilă”, inițiat de viceprimarul și consilierul local Olah Emese.
1 milion de euro de la Primăria Cluj-Napoca pentru 10 locuințe sociale pentru comunitatea de la Pata Rât
Conform deciziei, de la bugetul local pe anul 2025 se alocă 5 milioane de lei către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj. Din această sumă, vor fi achiziționate 10 locuințe situate în zona metropolitană Cluj, cu scopul de a oferi soluții de locuire pentru persoanele provenite din medii defavorizate.
„În ultimul deceniu, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Direcția de Asistență Socială și Medicală, a reușit să implementeze soluții integrate și sustenabile pentru locuințe sociale, în special pentru comunitatea Pata-Rât”, se arată în document. Cu sprijinul fondurilor norvegiene, în ultimii ani au fost mutate în condiții mai bune 108 familii, însumând 502 persoane din zona metropolitană.
În prezent, Pata-Rât adăpostește aproximativ 1.143 de oameni, grupați în patru comunități: Dallas (533 persoane), Cantonului (354), Colina Verde (118) și Rampa de Gunoi (138), însumând 302 gospodării, dintre care 560 sunt copii.
În comunitatea de la Pata Rât mai trăiesc peste 1.000 de oameni în condiții grele
Prin proiectul „Cluj4Home”, vor fi achiziționate cel puțin 5 locuințe cu o cameră, cu o suprafață medie de 30 mp. Toate costurile implementării proiectului, inclusiv cele notariale, vor fi acoperite de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj.
CITEȘTE ȘI: Ce nu ai auzit niciodată despre Pata Rât. Câți copii locuiesc acolo? Care sunt cele 4 zone locuite de lângă rampa de gunoi?
Comunitatea de la Pata Rât este considerată o rușine pentru administrația condusă de Emil Boc, care de zeci de ani nu a reușit să rezolve problema acestor oameni, pe care să-i integreze în comunitate.
9 Comentarii