Poveste cu final fericit în Cluj! Jucăriile furate dintr-o spălătorie au ajuns din nou la copilașul de 4 ani: Un polițist i le-a dus personal

Un polițist din Cluj a dus personal jucăriile înapoi unui băiețel de 4 ani, înainte de grădiniță. Final fericit după furtul de la spălătoria din Gilău

Un băiețel de 4 ani din Căpuș și-a început dimineața cu un zâmbet, după ce un polițist i-a adus personal jucăriile furate, chiar pe drumul spre grădiniță. Poliția Cluj a rezolvat cazul în câteva ore.

Totul a început ieri, când tatăl copilului a mers cu băiețelul la o spălătorie self-service din Gilău. A scos din mașină patru machetuțe murdare și le-a așezat jos pentru a le curăța. Cât timp s-a dus să ridice jetoanele de la automat, un bărbat aflat în boxa alăturată a observat jucăriile, le-a luat și a plecat.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Incredibil la ce se coboară unii! Un clujean a furat jucăriile unui copil lăsate lângă mașină câteva secunde. Tatăl: „Gunoiule, adu mașinuțele!”

Tatăl a depus plângere la Secția de Poliție Florești, iar polițiștii au demarat imediat verificările. La scurt timp, autoturismul suspectului a fost identificat. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, din comuna Bonțida, a fost invitat la sediul poliției pentru clarificarea situației. Mașinuțele au fost recuperate.

Un polițist a ales să ducă jucăriile personal, dimineața, înainte de grădiniță

Finalul a adăugat însă o notă aparte acestui caz. Copilul dormea deja când tatăl a primit vestea că jucăriile au fost recuperate. Așa că un coleg de la IPJ Cluj a decis să i le ducă personal în această dimineață, în drum spre grădiniță.

IPJ Cluj a transmis că „finalul este unul fericit, de multe ori, lucrurile mici sunt cele care aduc cele mai mari bucurii."

680776120_1004392835276704_2668355536056336650_n.jpg

679929289_1004391711943483_8100271070521810295_n.jpg

680357278_1004391701943484_987250075596309416_n.jpg

681150565_1004391748610146_1236389827603305001_n.jpg


Comentarii Facebook