Pompierii clujeni răspund criticilor privind intervenția de la incendiul din Florești


Pompierii clujeni spun că au pornit spre incendiul din Florești, de pe strada Fagului, încă dinainte de apelul la 112.

Aceștia au fost acuzați că nu s-a intervenit rapid.  

Ca urmare a unor afirmații critice referitoare la timpul de răspuns pentru a stinge incendiul, care a cuprins imobilul de locuințe de pe strada Fagului din Florești, precizăm faptul că pompierii militari au reacționat chiar înainte de a fi alertați prin apelul de urgență, cu intenția de a sări în ajutorul celor care se puteau afla în pericol în acele momente.

Astfel, echipajul SMURD, care predase de puțin timp un pacient la spital, a observat fumul dens în momentul care se întorcea la subunitate și a pornit din proprie inițiativă spre zona respectivă, convinși fiind că urmează să fie alertați în cel mai scurt timp. Acest fapt s-a și întâmplat, înainte de a intra pe drumul de acces spre imobil, fiind urmați îndeaproape de prima autospecială alertată din subunitate.

Chiar dacă drumul de acces presupune urcarea și coborârea unor pante abrupte, este neasfaltat și era alunecos în urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile, pompierii au ajuns în cinci minute de la alertare și au început numaidecât evacuarea persoanelor din imobil, au decuplat alimentarea cu energie electrică, astfel încât să poată refula apa peste flăcările care cuprinseseră aproape în întregime acoperișul imobilului, fără riscul de aduce în contact apa cu instalația electrică sub tensiune.

Având în vedere amploarea flăcărilor și puterea mare de ardere generată de materialul lemnos din șarpanta acoperișului și din plafonul ultimului nivel al locuințelor, pompierii au acționat în forță pentru limitarea și stingerea focarelor incendiului, ținând cont și de măsurile necesare pentru siguranța lor.

Forțele de intervenție au fost suplimentate imediat cu două autospeciale de stins incendii și cu două auto-platforme care refulează apă de la înălțimi din municipiul Cluj-Napoca.

Pompierii, echipați cu aparate de respirat/echipamente de protecție, au acționat de la început pentru stingerea flăcărilor cu două linii de furtun în podul imobilului, care avea o înălțime de cca 0.5 m, și în locuința în care se manifestau vizibil flăcările. Dispozitivul de stingere a fost suplimentat în scurt timp cu alte cinci linii pentru refularea apei, atât în interior, cât și în exterior, dar și de la înălțime utilizând auto-platformele dislocate la locul incendiului.

Temperaturile scăzute din timpul intervenției, -7 grade C, au solicitat de asemenea forțele implicate în operațiunile de stingere, având în vedere că apa refulată îngheța imediat după ce intra în contact cu solul.

Chiar dacă pagubele sunt însemnate, faptul că nu au fost victime și că incendiul nu s-a propagat mai departe de limitele în care a fost găsit este datorat răspunsului prompt, al profesionalismului și implicării pompierilor în acțiunile desfășurate, indiferent de condițiile sau vitregiile în care trebuie să acționeze, drept pentru care le transmitem aprecierea și respectul nostru”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș.


Comentarii Facebook