Polițistul Sever Legian face greva foamei în fața Judecătoriei Cluj-Napoca - FOTO și VIDEO

 

Polițistul Legian Sever face greva foamei în fața Judecătoriei Cluj-Napoca, unde cere să i se facă dreptate. 

 

Legian Sever vrea să tragă un semnal de alarmă față de modul în care a fost tratat de șefii lui din IPJ Cluj, după ce a fost ultragiat de sirianul Khairat Chikhess. 

 

În 2009, în timpul unei executări silite, Legian Sever a fost atacat cu un cuțit de cetățeanul sirian, care l-a lovit în braț. Polițistul a intervenit, după ce Khairat Chikhess l-a atacat cu cuțitul pe directorul unei firme de leasing, care a venit să ridice de la atelierul de vulcanizare al sirianului mai multe utilaje. 

 

Legian Sever a făcut plângere penală după acest atac, dar dosarul a stat ani de zile în sertarele IPJ Cluj, polițistul acuzându-și superiorul, pe comisarul șef Liviu Crișan, de mușamalizarea cazului, fiind prieten cu cetățeanul sirian.

 

Protestez pentru abuzurile care s-au făcut în Poliție și pentru faptul că procurorii și judecătorii nu au găsit niciun vinovat până acum. Pentru faptul că la fața locului, când am fost ultragiat, nu a fost găsit nimeni vinovat. Domnul Crișan a venit la fața locului și nu a luat nicio măsură. Ulterior a fost cercetat disciplinar, în interiorul instituției, de cei de la cercetare internă. I-au dat soluția că nu ar fi vinovat, pentru că nu a înregistrat acel ultraj. Ulterior mi s-a luat dreptul de port armă. Am stat fără armă un an și jumătate. Ulterior am fost trimis abuziv la București ca să fac testări psihologice și psihiatrice. Nu mi s-a luat în seamă nici un act medical. După ce am fost la București, au refuzat să-mi aprobe mutarea și am intrat în greva foamei. După aceea m-au cercetat și sancționat abuziv”, a spus polițistul.

 

Legian Sever a spus că s-a judecat pe banii lui cu sirianul, care l-a atacat, pentru a demonstra că a fost vorba de un ultraj. ”Am pierdut 7.000 de lei în acest proces, pe care nu-i mai pot recupera de la cetățeanul arab. Ca să-mi recuperez prejudiciul am dat IPJ în judecată, dar mi-a fost respinsă acțiunea, deși aveam probe, dar doamna judecătoare mi-a respins acțiunea”, a mai spus polițistul Legian Sever.

 

Polițistul va face greva foamei în fiecare zi fie în fața Judecătoriei Cluj-Napoca, fie în fața sediului IPJ Cluj.

 

Un polițist clujean protestează în fața IPJ Cluj, față de abuzurile unui medic - FOTO

Comentarii Facebook