Polițistii din Cluj au ”descins” la Târgul de la Negreni - FOTO

 

Polițiștii clujeni desfășoară activități preventive pentru buna desfășurare a a târgului tradițional de toamnă. 

 

În cursul zilei de vineri, polițiștii au acționat, cu precădere, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, a furturilor din auto și din buzunare.

 

De asemenea, s-a făcut și o acțiune de prevenire şi informare a participanţilor de la târg, pentru a nu se înregistra evenimente negative.

 

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au împărțit flyere pe tema prevenirii furturilor din autovehicule și buzunare. 

 

De asemenea, polițiștii de prevenire și cei rutieri au informat pietonii cu privire la riscurile pe care le implică o traversare neregulamentară, fiind distribuite și în acest sens materiale informative.

Comentarii Facebook