Miercuri 24 Aprilie

Polițiștii de la IPJ Cluj, cercetați disciplinar la ordin


Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române a trimis la IPJ Cluj trei echipe de control pentru a verifica achiziţiile publice si modul în care au fost promovaţi la excepţional doar anumiţi poliţişti.

O treime dintre poliţiştii clujeni au fost chestionați la sediul IPJ Cluj în prezenţa a doi psihologi trimişi de la Bucureşti despre modul în care ei privesc conducerea IPJ Cluj.

 

A fost o diagnoza a managementului. Oamenii au fost întrebaţi despre mai multe chestiuni, inclusiv ce ştiu despre relaţia dintre chestorul Păcurar, şeful IPJ Cluj şi un şef de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Aceste întrebări au fost puse doar ca să fie puse, pentru că un agent de la circulaţie nu are ce să ştie despre asta decât din zvonuri”, declară un polițist clujean pentru EVZ.ro.

Inspectorii din Corpul de Control au fost descoperite la Biroul Inspecţie Internă din IPJ Cluj 16 dosare de cercetare disciplinară a unor poliţişti de la Investigaţii Criminale şi Economic, în care ancheta trena de aproape un an.

 

Aceste dosare sunt doar pentru a ţine anumiţi poliţişti în şah. Cercetarea disciplinară se prescrie după un an, dar este suficient pentru a convinge un poliţist să îşi bage minţile în cap. Despre şeful de la Investigaţii Criminale s-a spus că va ajunge şef al IPJ Cluj. Imediat el şi oamenii lui au fost puşi sub anchetă, totul pentru a nu putea promova”, mai spune un poliţist clujean.

Ofiţerii din Corpul de Control al MAI, IGPR şi DGA au stabilit că la IPJ Cluj funcționa o comisie de verificare a poliţiştilor care încasau compensaţii pentru chirie condusă de către comisarul şef Alexandru Mureşan.

Poliţiştii clujeni mai precizează că ofiţerii de la Corpul de Control au făcut verificări şi în legătură cu modul în care doar anumiţi ofiţeri au fost promovaţi la excepţional.

În mod normal, poliţiştii din operativ, care au rezolvat cazuri complexe pot beneficia de aceste promovări la excepţional. La IPJ Cluj, promovaţii erau de la resurse umane, juridic sau management”, spune unul dintre poliţişti.

Ofiţerii din Corpul de Control al MAI au verificat și dosarele privind achiţiile publice, legate de construcţia unui nou sediu al Poliţiei Rutiere Cluj, modernizarea Hotelului MAI şi a Secţiei 4 de Poliţie din Cluj Napoca.

Șeful Sindicatului Agenţilor de Poliţie din Cluj a dezvăluit faptul că inspectorii de la Corpul de Control, trimişi la Cluj, au fost cazaţi la hoteluri de trei şi patru stele.

La Cluj există un hotel al Ministerului de Interne. Am aflat că s-au cheltuit aproape 100.000 de lei cu deplasarea şi cazarea celor 36 de inspectori. Au stat la hoteluri separate, asta în condiţiile în care poliţiştii nu au nici hârtie de scris sau există posturi de poliţie unde nu există o maşină de poliţie”, a declarat Constantin Mandache, şeful Sindicatului Agenţilor de Poliţie din Cluj.

Chestorul Ioan Păcurar, şeful IPJ Cluj se află în concediu de odihnă şi nu a putut fi contactat.

Diagnoza IPJ Cluj

* chestor Ioan Păcurar, şef IPJ Cluj, cercetat de către Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru că nu poate justifica 190.000 de euro;

* comisar şef Cristian Pintea, adjunct al şefului IPJ Cluj, este acuzat că a umilit un agent de la Poliţia Rutieră în public pe motiv că a avut curajul să îl oprească în trafic. Ulterior, agentul a fost sancţionat ca urmare a unui raport făcut de Pintea. Agentul Sergiu Todea a contestat sancţiunea şi a câştigat procesul la Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj;

* comisar şef Alexandru Mureşan, fost adjunct al şefului IPJ Cluj, trimis în judecată pentru că şi-a falsificat adeverinţele de salariu pentru a putea primi un credit de la BRD în valoare de 248.000 de euro.

Comentarii Facebook