Poliția îl caută pe bărbatul care s-a autosatisfăcut în plină zi, în zona Cetățuia din Cluj-Napoca: „Au fost demarate cercetări”
Un bărbat ar fi comis acte de exhibiționism în zona Parcului Cetățuia din Cluj-Napoca, potrivit unei sesizări primite de polițiști în data de 14 octombrie. O femeie a sunat la 112 pentru a semnala comportamentul acestuia, însă, la sosirea echipajului, bărbatul nu a mai fost găsit la fața locului.
Cazul a ajuns în atenția publicului joi după ce imagini în care un bărbat ar apărea masturbându-se în spațiul public au fost distribuite online și prezentate de Știri de Cluj. În imagini, acesta stă așezat și pare să privească femeile aflate în apropiere în timp ce face gesturi cu caracter sexual.
Potrivit informațiilor transmise de poliție, apelul a fost înregistrat cu o zi inainte, miercuri, în jurul orei 13:45, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca.
„În cauză, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, au transmis reprezentanții poliției. Oamenii legii fac verificări pentru identificarea persoanei și stabilirea măsurilor legale care se impun.
Până la acest moment, nu au fost comunicate informații privind identificarea bărbatului. Cercetările sunt în desfășurare.
Citește și Scene șocante în centrul Clujului! Un bărbat s-a autosatisfăcut în plină zi, privind două femei aflate în zonă
4 Comentarii