Luni 4 Iulie

Poliția Cluj despre accidentul cu doi morți de la barajul Someșul Cald: Cu 5 minute în plus la destinație? - FOTO


Accidentul de la barajul Someșul Cald, unde o mașină a căzut în apă și au murit doi bărbați, ridică din nou în atenție graba la volan. 

Goana continuă și agitația zilelor noastre au mereu un preț. E clișeu să spui că e dureros ca anumite suflete să se risipească de lângă noi în goana după cele 5 minute?

Marți seara, un apel la 112 avea să adune norii în zona barajului Someșul Cald. O porțiune de balustradă ruptă și câteva priviri aruncate de colegii de la rutieră asupra carosabilului au fost primele semne că aceea ar putea fi scena unui trist scenariu. Din păcate, orice formă de negare a fost risipită atunci când un întreg ansamblu de căutare, format din polițiști, salvatori și scafandri, s-a lovit ieri de realitatea găsirii a două trupuri, în lac.

Astăzi, autovehiculul a fost ridicat și el, la mal.

În acest caz sunt continuare cercetările pentru a fi stabilite toate împrejurările și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Dacă imaginea v-a rămas întipărită în minte, ei bine nu o uitați niciodată, și mai ales atunci când porniți la drum! 

Adaptați permanent viteza la condițiile de drum, respectați indicatoarele pe care le întâlniți și urmăriți cu atenție prognozele meteo”, scriu cei de la Poliția Cluj.

Cum arată Dacia Nova scoasă de la 17 metri adâncime din lacul Someșul Cald, unde au murit doi bărbați - VIDEO

Comentarii Facebook