Planul ministrului Cîmpeanu: „La sfârșitul lunii Mai să revină toți elevii, fizic, la școală”


Elevii ar putea să revină în şcoli cu prezenţă fizică la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Oficialul a precizat că acest lucru ar fi posibil dacă vor fi îndeplinite patru condiţii care ţin de respectarea regulilor de protecţie, de vaccinarea personalului din învăţământ, testarea cu teste non-invazive, dar şi înregistrarea unui trend descendent în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus.

Elevii, înapoi în bănci la finalul lunii mai

Vaccinarea merge foarte bine. Avem 150.000 angajaţi vaccinaţi acum, când vorbim, din învăţământ. Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare (n. r. de angajaţi din educaţie vaccinaţi). Mult peste jumătate din angajaţii din învăţământ. 

Primul-ministru şi-a asumat public în conferinţa de presă să spună că va susţine testarea non-invazivă despre care am discutat. Care să nu necesite personal medical, care să fie uşor de acceptat pentru părinţi, care să fie chiar autoadministrabilă de către copii. 

Regulile de protecţie respectate, vaccinare, testare şi trend descendent va da ocazia Ministerului Educaţiei să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor şcolilor, nu după scenariile verde, galben, roşu, cu prezenţă fizică. Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câştig. Este un imens câştig”, a spus ministrul Educaţiei la Digi 24.

Întrebat dacă scenariul este acela ca după vacanţă copiii să revină la şcoală în toată ţara, ministrul a răspuns: „Da, pentru asta este nevoie de îndeplinirea a patru condiţii. Trei deja le avem. Le avem sau sunt în curs de a le avea, pentru că testarea este o promisiune”.

El a afirmat că Ministerul Educaţiei va insista pentru ca testele non-invazive, pe bază de salivă, să fie folosite în şcoli.

Vom insista în orice fel să se pună în practică acest lucru şi sunt convins că primul-ministru atunci când a făcut această promisiune publică a avut în cap inclusiv acoperirea bugetară necesară achiziţiei acestor teste”, a susţinut reprezentantul Ministerului Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu este de părere că acest an şcolar se va încheia „mai bine” decât precedentul.

Am reuşit, cum, necum, să încheiem anul şcolar 2019-2020. Îl vom încheia şi pe acesta. Mai bine decât pe cel de anul trecut”, a arătat demnitarul.

Marți a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care modifică structura anului școlar. Astfel, vacanța de primăvară pentru toți elevii și copiii de grădiniță, mai puțin cei din ani terminali, va dura din 2 aprilie până pe 4 mai.


Comentarii Facebook