Pietonii din Cluj-Napoca, puși să traverseze ilegal! La intersecția unor străzi nu există nicio trecere de pietoni: „Pentru siguranța oamenilor”
Pericol pentru pietoni în Someșeni: la intersecția Morii – Vidrei nu există nicio trecere de pietoni, iar oamenii traversează pe unde apucă
Pietonii din cartierul clujean Someșeni traversează pe unde apucă la intersecția străzilor Morii și Vidrei, unde nu există nicio trecere de pietoni, reclamă un locuitor care le-a cerut autorităților locale să rezolve problema.
În sesizarea transmisă autorităților, clujeanul scrie că în intersecție „nu există în prezent nicio trecere de pietoni amenajată”. Nu există marcaj pe asfalt și nici indicatoare care să le arate șoferilor că pe acolo trec oameni.
Din acest motiv, spune el, pietonii sunt obligați să traverseze prin loc nepermis și în condiții de risc. Cine vrea să ajungă de pe o parte pe alta a străzii nu are, practic, o variantă legală la îndemână. Potrivit mesajului, oamenii din zonă întâmpină „reale dificultăți” în deplasarea zilnică, tocmai pentru că intersecția nu are un loc sigur de traversare.
Ce le cere clujeanul autorităților
Locuitorul din Someșeni le cere autorităților să analizeze situația și să aibă în vedere „marcarea și semnalizarea corespunzătoare a unei treceri de pietoni în această intersecție”.
Mai exact, clujeanul vrea dungi albe pe asfalt și indicatoare, ca șoferii să știe din timp că pot apărea pietoni, iar cei care merg pe jos să poată traversa fără să încalce regulile.
0 Comentarii