Peste 950 de locuri de muncă disponibile la Cluj în perioada 7-13 martie



Județul Cluj ocupă din nou primul loc în topul județelor cu cele mai multe locuri de muncă vacante, în perioada 7-13 martie fiind înregistrate 969 de posturi disponibile.

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 7.994 locuri de muncă la nivel național, în perioada 7-13 martie 2013.

Primele locuri, după numărul de posturi disponibile, sunt ocupate de județele Cluj- 969, Iaşi- 516, municipiul Bucureşti- 490, Prahova- 459,iar județele de pe ultimele locuri sunt Suceava- 56, Buzău- 54, Sălaj- 52, Galaţi-47, Mehedinţi- 16 locuri de muncă.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 718 locuri de muncă, după cum urmează: ingineri şi subingineri: (inginer mecanic- 48, inginer de sistem software- 16, proiectant inginer mecanic- 15, inginer producţie- 13 etc.), asistent medical generalist- 58, programator- 39, consilier vânzări asigurări- 20, manager de zonă-14, consultant în informatică-11, consilier juridic- 10 etc.

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 7.276 locuri de muncă, dintre care:

-muncitor necalificat în industria confecţiilor- 694;

-confecţioner-asamblor articole din textile - 655;

-operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 484;

-şofer autocamion/maşină de mare tonaj-207;

-muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor- 197;

-sudor- 154;

-funcţionar informaţii client-139;

-lucrător commercial-123;

-muncitor necalificat în agricultură- 105 etc.

Comentarii Facebook