Peste 80 de clujeni amendați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație într-o singură zi


La nivelul județului Cluj, în ultimele 24 de ore, 908 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, transmit autoritățile.

Oamenii legii au verificat modul de respectare a măsurii și interdicțiilor impuse în cazul a peste 836 de persoane.

Pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare, forțele de ordine au aplicat 84 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.810 lei. Majoritatea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

De asemenea, de la debutul pandemiei până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost înregistrate 11 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook