Peste 60 de școli din județul Cluj au cel puțin o clasă suspendată din cauza COVID. Colegiul Național „Emil Racoviță” în fruntea școlilor suspendate


Covidul continuă să facă ravagii în învățământul preuniversitar. În Cluj-Napoca, Colegiul Național „Emil Racoviță” are 26 clase suspendate la etapa actuală, urmat de Colegiul Național „Gheorghe Șincai” cu 25 de clase suspendate și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” care are 23 de clase suspendate. 

Potrivit ultimelor date furnizate astăzi, 21 ianuarie, de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, 437 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, din totalul celor 447 de unități cuprinse în rețeaua școlară a județului Cluj, desfășoară activitatea educațională cu prezență fizică.

Colegiul Național „Emil Racoviță” trece de astăzi, 21 ianuarie, în online, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. Din 21 ianuarie, timp de 10 zile, elevii vor face școală online, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj. 

Decizia a fost adoptată din cauza numărului mare de profesori care au fost depistați cu COVID-19. Nouă dintre cadrele didactice de la acest lucru au în acest moment COVID, iar conducerea școlii a solicitat suspendarea fizică a cursurilor și trecerea în online. Această solicitare a fost aprobată.

Reamintim că Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca a trecut în online din 18 ianuarie, pentru o perioadă de 10 zile, din cauza numărului mare de cazuri de COVID.

În această școală peste 50% dintre clase funcționează în sistem online, după ce au fost depistați elevi cu COVID-19. Conform legii, dacă peste 50% dintre clase sunt în online, toată școala se închide, fiind vorba despre o situație pandemică locală. 

Comentarii Facebook