Percheziții în Cluj, București și alte 22 de județe din țară, într-un dosar de evaziune fiscală prin comerțul de piese auto



Poliția Română efectuează, marți dimineață o 89 de percheziții pe raza a 23 de județe și în Municipiul București la sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu piese auto.

La data de 6 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 89 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și municipiul București”, informează IGPR.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări au reieșit indicii că, din mai 2015 și până în prezent, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale cu profil de activitate comerț cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

La acțiune participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție ale județelor Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și DGPMB și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Comentarii Facebook