Patru din zece elevi din mediul rural au luat sub 5 la Evaluarea Națională. Numărul lor a crescut cu 10% față de anul trecut


Dacă anul trecut 30% dintre elevii din mediul rural nu reușeau să ia peste 5 la Evaluarea Națională de la final de clasa a VIII-a, anul acesta procentul a  ajuns la aproape 40%. În același timp,  numărul de note sub 7 este de două ori mai mare în rândul elevilor de la sate față de colegii lor din mediul urban. 

Aceste cifre arată foarte clar că fenomenul lipsei accesului la o educație de calitate în mediul rural s-a agravat, atrage atenția fundația World Vision România.

Diferențe notabile între elevii din mediul urban versus cei din mediul rural sunt și în privința notelor între 5 și 6. Mai exact, 4.9% dintre elevii din mediul urban au obținut medii între 5 și 5.49 la Evaluarea Națională, în timp ce numărul copiilor de la sate care au obținut aceste rezultate este aproape dublu. Mai, exact 8.6% dintre elevii din mediul rural au luat între 5 și 5.49 la această sesiune de examen.

O diferență notabilă este și pentru mediile între 5,5 și 6. Concret, 5.6% dintre elevii din mediul urban au obținut aceste rezultate, în timp ce procentul elevilor din mediul rural depășește 8%.

Dacă ne referim la procentele de copii care au obținut sub media 7, datele transmise de Ministerul Educației arată cât de mare este procentul copiilor care nu se apropie nici măcar de un nivel mediu. Peste 70% dintre elevii de la sate au luat note sub 7 la Evaluarea Națională. Comparativ, procentul copiilor de la orașe care au luat mai puțin de 7 este aproape de două ori mai scăzut.

Datele World Vision România, colectate din comunitățile cele mai vulnerabile din mediul rural în care activează fundația, arată că există mai multe cauze pentru care copiii din mediul rural rămân mult mai în urmă față de colegii lor.

  • 24%  dintre copii nu sunt ajutați de nimeni la teme;
  • 14% dintre părinții elevilor de gimnaziu spun că nu fac nimic dacă ai lor copii nu se descurcă la teme;
  • 47% dintre  adolescenți spun că doar uneori sau niciodată nu le place școala;
  • Aproape o treime dintre profesori spun că proporția elevilor cu pierderi de învățare este între un sfert și o jumătate din totalul clasei;
  • Doar 67% dintre părinți susțin că profesorii folosesc metode atractive de predare;
  • 35% dintre adolescenți spun că niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite și cărţi pentru școală.

Comentarii Facebook