Sambata 14 Decembrie

Pastorala episcopului Florentin de Cluj-Gherla



Florentin, prin harul si mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler impreuna slujitor si de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate si iubitilor credinciosi greco-catolici impreuna rugatori, precum si tuturor crestinilor de Dumnezeu cinstitori, arhiereasca binecuvantare si crestineasca salutare la marita sarbatoare: "HRISTOS A iNVIAT!"

"Binecuvantat sa fie Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa mare mila Sa, prin invierea lui Isus Hristos din morti, ne-a nascut din nou, spre speranta vie, spre mostenire nestricacioasa si neintinata si nevestejita, pastrata in ceruri pentru voi" (cf. 1Pt 1,3-4).

Iubiti credinciosi,

Hristos a inviat! Vestea cea buna a rasunat mai intai cu sfiala de pe buzele femeilor mirofore reintoarse de la mormantul gol, apoi a fost primita de apostoli si a rasunat multimilor prin glasul Sf. apostol Petru, la Rusalii, "Dumnezeu a inviat pe Acest Isus, caruia noi toti ii suntem martori" (cf. Fapte 2,32). De-atunci si pana astazi, aceasta este vestea ce insufleteste intreaga Biserica crestina.


Hristos a inviat! Este si pilda pe care ne-o ofera natura an de an, imbracand vesmantul sarbatoresc al florilor de primavara la marita sarbatoare a invierii, invitandu-ne parca sa ne imbracam si noi in vesmant luminat trupul, dar mai cu seama sufletul nostru.
Hristos a inviat! Este salutul bucuriei credinciosului care de-acum inainte nu mai intelege pacatul si moartea ca pe un hotar definitiv, un obstacol de netrecut, ci, prin credinta in invierea Domnului si fidelitatea Lui fata de noi, oamenii, ele devin ocazii de a cunoaste milostivirea si iubirea lui Dumnezeu, izvor de viata.

Hristos a inviat! Proclama astazi Biserica crestina si impreuna cu ea noi toti cei care "marturisim un Botez intru iertarea pacatelor, asteptam invierea mortilor si Viata vesnica ce va veni" (Simbolul credintei). Hristos, Cel intai nascut din morti, calcand cu moartea pe moarte, ne deschide, tuturor celor care credem in El, poarta invierii spre viata vesnica. Rasuna si azi cuvantul Sau: "Aceasta este voia Tatalui Meu ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (cf. Io 6,40).

Iubiti credinciosi,

Va invit sa ne indreptam "ochii sufletului" spre chipul Celui inviat din morti, unica imagine vizibila a Chipului nevazut al lui Dumnezeu (cf. Col 1,5). Sa-l privim si sa ne lasam priviti, sa-l vedem si sa ne lasam vazuti de El, asa cum suntem, pentru ca intreaga noastra viata se desfasoara sub privirea lui Dumnezeu, "caci in El traim si ne miscam si suntem" (cf. Fapte 17,28). Astazi, sa ne lasam patrunsi, luminati si purificati de aceasta stralucire divina a privirii lui Hristos inviat. Este acea privire divina ce l-a invaluit pe apostolul Petru, simplul pescar, chemandu-l la misiunea de "pescar de oameni", daruindu-i harul de a "intari pe fratii sai" in apostolat si apoi, conferindu-i misiunea de pastor al oilor Sale. Aceeasi privire ii trezeste in suflet constiinta de pacatos, cainta pentru greselile si pacatele comise.

Itinerarul spiritual parcurs de Simon fiul lui Ionà, pe care Isus il numeste Petru (Kefa), este un drum de lupta interioara ce trece de la increderea in propria credinta, stiinta si vointa, la increderea in fidelitatea iubirii lui Hristos fata de Simon Petru, de la stima si atasamentul uman fata de invatator, la iubirea pana la jertfa suprema pentru a implini vointa Tatalui, dupa modelul Mantuitorului. Credinta adevarata trebuie sa fie motivata de o iubire adevarata (Papa Benedict al XVI-lea).

Meditand asupra acestui drum al vietii de credinta, descoperim ca este itinerarul pe care si noi, crestinii botezati in numele Preasfintei Treimi, il parcurgem. Sa ne convertim privirea sufletului dinspre increderea in credinta, iubirea, stiinta, vointa noastra, inspre increderea in fidelitatea iubirii lui Hristos fata de noi; dinspre perfectiunea iubirii fata de Dumnezeu, inspre perfectiunea iubirii Sale fata de noi. Astfel, in centrul vietii noastre de credinta va fi iubirea lui divina.

Sa ne oprim pentru un moment din tumultul bucuriei sarbatorii, sa ne asezam alaturi de Simon Petru pe malul Marii Galileii si sa ne lasam invaluiti de privirea blanda si profunda a Domnului inviat din morti, ascultand intrebarea fundamentala pentru viata noastra de credinta: "Ma iubesti tu?". Sa-i cerem ca El, Cel dintai inviat dintre cei morti, sa invie iubirea in sufletele noastre, iar aceasta sa ne intareasca viata de credinta, ridicandu-ne la inaltimea trairii vocatiei noastre crestine.

1.Prima intalnire cu Isus si prima chemare a lui Simon Petru "Simone, fiul lui Ionà, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?"

Mantuitorul inviat se arata a treia oara ucenicilor sai, pe malul Marii Galileii si pranzeste impreuna cu ei, iar apoi, se adreseaza doar lui Simon Petru: "Simone, fiul lui Ionà, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?" (cf. Io 21,5). inainte de a raspunde, el priveste spre ochii limpezi si profunzi ai Domnului, in care se reflecta o raza a rasaritului de soare, si isi aminteste "zorii" chemarii lui. Era prima intalnire cu Mesia, atunci cand, condus de fratele sau Andrei, s-a aflat intaia oara sub privirea lui Isus. El i-a prevestit chiar atunci schimbarea numelui din Simon in Kefa (Petru) si, implicit, misiunea pe care urma sa o primeasca (cf. Io 1,42).

Simon si-a amintit apoi prima chemare, cand, pe malul Lacului Galileii, privirea lui Isus s-a oprit din nou asupra lor, chemandu-i sa-l urmeze pentru a deveni "pescari de oameni", iar ei, indata au lasat mrejele si l-au urmat (cf. Mc 1,16-18). Simon Petru isi aminteste si pescuirea miraculoasa, cand la cuvantul invatatorului, aruncand mrejele in mare au prins o multime de pesti. Pescarul incercat, ce trudise fara rod toata noaptea, a inteles imediat ca acel cuvant al invatatorului i-a facut pescuirea roditoare. si-atunci, acolo in barca, el a ingenuncheat si, sub privirea lui Isus, a marturisit public starea sa de om pacatos, nevrednic de a fi in preajma Domnului. Gratie acestui act de smerenie i se incredinteaza prima misiune personala: "Nu te teme, de acum inainte vei fi pescar de oameni". Raspunsul lui Simon a fost prompt: ajungand la tarm, el a lasat totul si a mers dupa Isus (cf. Lc 5,1-11).

Amintindu-si istoria propriei chemari, Simon Petru, reaprinde in sufletul sau zelul primului raspuns la chemarea lui Isus, acel foc interior, care, o data aprins de razele stralucirii privirii Sale, si de cuvintele Sale, este greu de stins. Asa cum marturisea Ieremia proorocul: "iata era in inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, inchis in oasele mele si eu ma sileam sa-l infranez si n-am putut" (cf. Ier 20,9), sau apostolii in drum spre Emaus dupa ce au primit cuvantul Celui inviat: "oare nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale?" (cf. Lc 24,32).

La intrebarea lui Isus, Simon Petru raspunde: "Da, Doamne", dar cu smerenie, plecand privirea si evitand comparatia cu ceilalti, pentru ca a inteles ca in slujirea lui Hristos exista o competitie in iubire si credinta, dar nu cu ceilalti, ci cu propria persoana. Apoi, afirma increderea in Cel atotstiutor si iubitor, care cunoaste cararea si firul vietii fiecaruia: "Tu stii ca tin la tine". Astfel, Petru recunoaste ca nu se poate ridica la inaltimea iubirii gratuite, pana la jertfa deplina, cu care Dumnezeu a iubit lumea jertfindu-l pe unicul Sau Fiu (cf. Io 3,16). El poate recunoaste smerit doar prietenia, amicitia si simpatia fata de Isus.
 
Pentru a confirma cresterea spirituala a lui Simon, vocea invatatorului rasuna bland, dar ferm, conferindu-i o noua misiune: "Paste mieluseii mei" (cf. Io 21,15). Semnul iubirii lui Hristos trebuie sa se manifeste prin slujirea turmei Sale. Astfel, Simon Petru este asociat misiunii Mantuitorului, dar turma ramane a lui Hristos. Isus nu-i cere post aspru, biciuire sau sa se culce pe pamantul gol, ii cere doar sa pastoreasca turma sa cu iubirea cu care El ar fi pastorit-o (Sf. Ioan Gura de aur).

Sa ne lasam invaluiti si noi, iubiti credinciosi, de privirea Domnului inviat si sa ne amintim "zorii" credintei noastre: prima intalnire cu Isus, cand am primit Taina Botezului, apoi primele invataturi de credinta, prima Spovada si prima cuminecare solemna cu Trupul si Sangele Sau. Bucuria intalnirii personale cu Dumnezeu, Cel care ne-a cautat si ne-a chemat sa-l urmam, sa reaprinda in sufletele noastre increderea in iubirea Lui.


2. Zel apostolic si ambitii umane in credinta lui Petru "Simone, fiul lui Ionà, Ma iubesti?"

Isus continua dialogul cu Simon Petru. Privirea Mantuitorului inviat ramane atintita, cu indurare, asupra apostolului si patrunde parca mai adanc in sufletul sau, dorind sa lumineze unghere mai profunde ale "memoriei sufletului" sau. Din ochii luminosi, in care infinitul cerului se impleteste cu adancul marii, o raza strabate in sufletul "pescarului de oameni". Simon Petru isi aminteste acum de zelul cu care l-a urmat pe Isus, de dorinta de a-l sluji primul, de stradania de a-si arata intaietatea fidelitatii in credinta si iubire fata de Hristos. El isi aminteste de caderile, de slabiciunile si de nestatornicia sa umana, cele care l-au facut uneori sa puna vointa proprie mai presus de cea a lui Hristos.

Simon rememoreaza scena in care Isus se arata mergand pe valurile Marii Galileii, spunand ucenicilor aflati in corabie: "indrazniti, Eu sunt, nu va temeti!". Toti sunt infricosati, dar Simon Petru are curajul sa-i ceara sa mearga spre El, pe apa. "Vino!", ii porunceste Isus. Atata timp cat Simon Petru se lasa atras si sustinut doar de privirea invatatorului, se apropie de El pasind pe mare cu indrazneala, dar in clipa in care privirea lui se indreapta spre vantul potrivnic si vijelia ce-l inconjura, se infricoseaza si incepe sa se scufunde. Isus il salveaza, dar ii reproseaza lipsa de incredere: "putincredinciosule, pentru ce te-ai indoit?" (cf. Mt 14,24-31).

Mai tarziu, la intrebarea lui Isus "cine ziceti voi ca sunt Eu?", iluminat de harul divin, Simon il marturisea, in numele celorlalti apostoli, pe Hristos, ca Fiul Dumnezeului celui viu si primea numele de Petru impreuna cu misiunea sa apostolica: "Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui si iti voi da tie cheile imparatiei cerurilor…" (cf. Mt 16,15-19). La scurt timp insa, cand Isus prevestea apostolilor patima sa, acelasi Petru, manat de sentimentalismul uman, dar si de orgoliul propriu, sa merite reprosul sever al invatatorului: "Mergi inapoia mea, satano!" (cf. Mt 16,23).
in ajunul patimilor Sale, la Cina cea de taina, Isus spaland picioarele apostolilor, doreste sa le ofere exemplul comuniunii in iubire si al slujirii reciproce. Mai intai, Simon Petru se impotriveste, punand vointa proprie mai presus de aceea a invatatorului: "Nu-mi vei spala picioarele in veac!". Doar dupa ce Isus il previne ca gestul spalarii reprezinta semnul comuniunii in iubire, Simon accepta si cere chiar mai mult, sa-i spele si capul si mainile (cf. Io 13,3-10).

Chipul pescarului chemat la slujba apostolatului se oglindeste in ochii Maestrului, cu toate aspectele vietii sale spirituale: cu cele pozitive, dar si cu cele negative, cu virtuti, dar si cu slabiciuni. Simon Petru are incredere in Cel care il cunoaste si ii raspunde a doua oara cu smerenie: "Da, Doamne, Tu stii ca tin la tine". Cu aceeasi blandete si fermitate, Isus inviat sigileaza a doua oara misiunea pastorala incredintata lui Simon Petru: "Pastoreste oile mele". Petru este asociat din nou misiunii lui Hristos, ca slujitor credincios. El va trebui sa conduca turma spre locul pasunii in care Domnul este Poarta, Pastor si Hrana (cf. Io 10,9-11), dar nu cu superioritatea celui care domina sau stapaneste, ci dupa exemplul lui Hristos, cu iubirea celui care slujeste cu milostivire si iertare.

Lasandu-ne patrunsi de aceeasi privire a Celui inviat, in fata caruia nimeni nu se poate ascunde si toate sunt descoperite (cf. Evr 4,13), sa ne reamintim cu smerenie, dar si cu incredere, aspectele pozitive ale vietii noastre de credinta, elanul in urmarea si trairea poruncilor lui Dumnezeu, prin fapte bune, slujind Lui si aproapelui, dar si caderile, ambitiile umane, atasamentele materiale sau sentimentale, care ne-au indepartat de o viata crestina autentica. Sa ne reamintim ca, de fiecare data, El ne-a primit si s-a oferit sa ne spele de rau si de pacat, pentru a ne putea continua drumul vietii de credinta cu suflet curat.


3. Fundamentul vietii de credinte "Simone, fiul lui Ionà, tii la Mine?"

Isus inviat il intreaba acum a treia oara pe Simon Petru daca intr-adevar tine la El, cel putin ca la un prieten. Pana acum, Isus l-a intrebat despre acea iubire deplina ce conduce pana la jertfa de sine, iar Simon Petru, cu prudenta, i-a raspuns de fiecare data afirmativ, referindu-se numai la prietenia pe care i-o poarta. De data aceasta, Isus este cel care se coboara la nivelul capacitatii de a iubi a ucenicului sau si nu-i cere mai mult decat poate oferi, dar doreste ca prietenia lui sa fie sincera, neconditionata si deplina.

Lumina soarelui isi revarsa cu bogatie razele asupra chipului Celui inviat din intunericul mormantului, "Cel intai nascut din morti" (cf. Apoc 1,5). Ochii Lui devin stralucitori ca para focului (cf. Apoc 1,14), iar cuvantul Sau viu si lucrator, patrunde pana la despartitura sufletului si a spiritului, pentru a judeca simtirile si cugetele inimii (cf. Evr 4,12).
 
Simon Petru se intristeaza, acum, cand Mantuitorul inviat il intreaba a treia oara asupra iubirii si prieteniei lui, pentru ca isi aminteste de nestatornicia in credinta si de tradarea increderii lui Isus: momentul intreitei lepadari.

La Cina cea de taina, Isus il asigurase de rugaciunea Lui pentru momentul incercarii in credinta, revelandu-i si noua misiune in cadrul Colegiului apostolilor, aceea de a-i intari pe fratii sai: "Eu m-am rugat pentru tine sa nu piara credinta ta si tu oarecand, intorcandu-te, intareste pe fratii tai" (cf. Lc 22,32). Simon, intarit parca in ambitia sa umana de a-si demonstra fidelitatea fata de Isus in fata celorlalti, s-a declarat atunci hotarat sa mearga cu El chiar si la inchisoare, si chiar pana la moarte (cf. Lc. 22,33). Fara a tine cont de cuvantul lui Isus, care prevestea o "intoarcere", adica o convertire, mai intai, Petru, punandu-si increderea in propriile forte, proclama cu tarie: "Chiar daca toti se vor sminti intru tine, totusi eu nu ma voi sminti!" (cf. Mc 14,29). Atunci, invatatorul incearca sa-i potoleasca zelul ambitiei umane, anticipandu-i intreita lepadare si oferindu-i chiar si un semn concret, menit sa-i aminteasca cele proorocite: cantatul cocosului (cf. Lc 22,34).

in loc sa devina mai smerit, Simon Petru staruie in ambitia sa, pentru ca la scurta vreme dupa aceea, in Gradina Ghetsimani, doborat de somn, sa auda vocea intristata a lui Isus: "Simone, dormi? N-ai avut tarie sa veghezi un ceas?" (cf. Mc 14,37). Apoi, pe cand Isus era interogat in casa arhiereului, Petru s-a apropiat sa se incalzeasca alaturi de ceilalti, la focul din curte. Acolo, alaturi de soldati si slugi, pare ca a uitat complet pentru ce se afla acolo. Vocea slujnicei si a celorlalti care il dau de gol, dar si caldura focului, sunt mai importante decat cele declarate la Cina cea de taina. Teama de oameni si rusinea ca este ucenic al lui Isus, se dovedesc mai puternice decat iubirea fata de invatatorul sau. Petru mai intai se face ca nu intelege si apoi, de doua ori afirma raspicat ca nu il cunoaste pe omul acela (cf. Mt 26,69-74). in acel moment rasuna cutremuratorul semn al cantului cocosului, pe care invatatorul il prevestise la Cina cea de taina drept adeverirea intreitei lepadari. Dar cine altul decat numai Dumnezeu Cel Atotstiutor, ar fi putut cunoaste ca exact la ceasul tradarii, cocosul va canta?

Se cuvine sa ne oprim aici asupra unui detaliu revelat doar de evanghelistul Luca. Este acea fulgeratoare intalnire de priviri, o secunda cat o vesnicie. Privirea invatatorului osandit, legat, batut si batjocorit, intalneste privirea ucenicului infricosat, rusinat, ce tocmai afirmase a doua oara ca nu-l cunoaste, pentru a se putea incalzi la foc cu ceilalti. Acea privire i-a strapuns inima impietrita de uitare, de teama si de rusine, starnind lacrimi de pocainta. Ce a descoperit atunci Petru in ochii Celui de care tocmai se lepadase? A intalnit o privire profund intristata, inlacrimata, dar plina de milostivire, de intelegere si de iertare, care a trezit in adancul sufletului sau cainta sincera si parerea de rau pentru pacatul savarsit. Ce a inteles Petru din acea privire a lui Isus? A inteles ca Domnul, invatatorul, desi abandonat de toti, batjocorit si torturat, a ramas fidel in iubirea Lui fata de Petru.
Simon Petru a ramas in continuare cel dintai intre apostoli, pentru ca si-a recunoscut greseala si s-a cait sincer. Dar, mai important, a inteles ca este iubit, ca iubirea lui Hristos nu-l va abandona niciodata si ca poate avea intotdeauna incredere in aceasta iubire.
Care a fost deosebirea dintre Iuda si Petru? O lacrima! (Card. A. Comastri).

Ne intrebam ce a dorit Domnul inviat sa-l invete pe Simon Petru prin acel dialog si prin intreita intrebare asupra iubirii sale? in primul rand, Isus a dorit ca fiul lui Ionà sa-si aminteasca iubirea Celui care l-a ales, l-a chemat la viata de credinta si i-a conferit misiunea de apostol, fara a tine cont de slabiciunile si de pacatele sale. Apoi, l-a invatat sa se cunoasca pe sine mai bine si mai profund. Pe de o parte, sa-si stapaneasca pornirile caracterului sau impulsiv, orgolios si nestatornic, iar pe de alta parte, sa-si cultive laturile virtuoase: generozitatea, devotamentul si curajul. Simon Petru a inteles, de-a lungul vietii sale sub privirea lui Isus, ca trebuie sa mai adauge si alte virtuti: smerenia, cumpatarea, taria si caritatea. Dar mai important este ca l-a cunoscut cu adevarat pe invatatorul sau si a acceptat sa se lase iubit si slujit de Domnul, sa primeasca cu bucurie iubirea Sa, recunoscand cu smerenie ca nu ii va putea raspunde cu aceeasi iubire. Atasamentul sau sincer, fidel si devotat fata de Isus, desi marcat de slabiciunile firii umane, va fi reinnoit de fiecare data cand se va intoarce la El cait de pacatele sale.

"Paste oile mele" ii spune Isus, acum, pentru a treia oara. Simon Petru a inteles ca si el este, mai intai, un simplu credincios al turmei lui Hristos, care gratie iubirii si iertarii Lui, poate sluji cu iubire, continuand misiunea primita, pana la jertfa suprema a crucii. Care este, deci, ultima lectie pe care ucenicul o primeste acum de la Domnul inviat?

Acolo, pe malul Lacului Galileii, sub privirea blanda si milostiva, dar ferma, profunda si atotstiutoare a Domnului inviat din morti, Simon isi revede firul intregii vieti. Harul divin al privirii lui Isus inviat, patrunde si lumineaza ungherele ascunse ale sufletului sau. Pe plan spiritual, este momentul marturisirii generale, trecerea de la pescarul incercat, Simon fiul lui Ionà, generos dar orgolios si voluntar, la pastorul credincios Petru, cel iertat si iubit de Hristos, primul dintre apostoli in slujba iertarii si a milostivirii. Dupa aceea, Petru primeste de la Isus misiunea definitiva de a pastorì turma Sa, de a-i intari in credinta pe fratii sai si de a implini, astfel, menirea numelui primit inca de la prima intalnire cu Isus: Petru, piatra de temelie a Bisericii crestine si Corifeul apostolilor.

Simon Petru, de acum inainte, isi va intemeia intreaga viata de credinta pe iubirea fidela a Domnului Isus Hristos fata de el. Chiar daca Petru, ca om, va ramane cu slabiciunile sale omenesti, stie ca se poate intoarce oricand, cu lacrimi de cainta sincera, spre cel care il iubeste neconditionat. Isus s-a rugat mai inainte, ca aceasta credinta a lui Simon Petru sa nu piara. Cel care a primit harul iertarii pentru caderile sale si a cunoscut astfel iubirea Domnului, va putea la randul sau ierta si intari pe fratii sai. Lectia credintei in fidelitatea iubirii lui Isus, ii va conferi lui Simon pacea sufleteasca si bucuria slujirii ca pastor al Turmei lui Hristos.


Iubiti credinciosi, astazi, in sfanta si luminata zi a sarbatorii invierii Domnului, cand cu bucurie adresam celor dragi din familie, fratilor crestini si cunoscutilor din Biserica si societate, traditionalul salut crestin "Hristos a inviat!" sa meditam si asupra lectiei increderii in iubirea lui Hristos, pe care Simon Petru a primit-o, sub privirea lui Isus inviat.

Sa ne reamintim ca, prin taina Botezului, am fost chemati sa-i urmam lui Hristos. Am primit apoi numeroase haruri (la prima spovada, la prima cuminecare solemna si celelalte sacramente) si totusi cate oscilatii intre bine si rau, intre pacat si iertare, intre iubire si lepadare. si-atunci, cum am putea ramane perseverenti in credinta, vazand permanenta noastra infidelitate? Simon Petru cu bucurie ne impartaseste astazi lectia primita: chiar daca firea omeneasca este nestatornica, marcata de slabiciuni si lipsuri, exista un aspect important al vietii de credinta care ramane constant in relatia noastra cu Dumnezeu, si anume: iubirea lui fata de noi. Pe aceasta fidelitate a iubirii lui Hristos putem, oriunde si oricand, sa ne intemeiem credinta si speranta. De aceea, rostind acum "Hristos a inviat!", afirmam increderea in invierea Lui, dar si in nemarginita-i iubire fata de noi, oamenii.

Cu aceeasi iubire, sa raspundem si noi, prin viata noastra de credinta, chemarii Celui care ne-a ales din vesnicie si pentru vesnicie, dupa cuvantul Corifeului Apostolilor: "siliti-va sa faceti temeinica chemarea si alegerea voastra si astfel nu veti gresi niciodata. Caci asa vi se va da cu bogatie intrarea in vesnica imparatie a Domnului nostru si Mantuitorului Isus Hristos", caruia sa-i fie cinstea, marirea si inchinarea in veci. Amin.

Sarbatori luminate, alaturi de cei dragi, invaluiti sub privirea blanda si iubitoare a Celui inviat dintre cei morti, care astazi doreste sa reinvie increderea in fidelitatea iubirii Sale in sufletele noastre!
HRISTOS A iNVIAT!

† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla

Data in Cluj-Napoca, din resedinta episcopala, la marita Sarbatoare imparateasca a invierii din morti a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2012, la 311 ani de la Sfanta Unire cu Biserica Romei, la 159 de ani de la intemeierea binecuvantatei Eparhii de Cluj-Gherla, in al VIII-lea an de pontificat al Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea, in al XVI-lea an al episcopatului nostru si al X-lea in tronul acestei eparhii.



    SFaNTUL PETRU
                 de Ioan Andrei (PS Ioan Ploscaru):

"- Simone-l intreaba Domnul dintr-o data
Ma iubesti tu sincer din inima toata?"
"- Numai Tu stii, Doamne, dragostea mea cum e!"
"- Paste mieluseii din intreaga lume!"
si toti in mirare tac, ca-n clipe sfinte
E mare-abjurare cu mari legaminte!

"- Simone-l intreaba Domnul si mai tare,
Ma iubesti mai mult tu, decat fiecare?"
"- Inimii Tu Doamne-i cunosti adancimea!"
"- Tu oile-mi paste, condu-mi preotimea!"
Cum ziua-albureste pescarusii zboara,
"- Simone-i graieste Domnu-a treia oara:

"- Ma iubesti mai mult tu, (dragostea-ti sa-mi spuna)
decat fiecare si toti impreuna?"
Cand Domnul priveste peste focul rosu,
Pe tarmuri departe, lung canta cocosu,
Petru fruntea-si pleaca, durerea-l patrunde
si plansu-l ineaca si-abia mai raspunde:

"- Tu-mi cunosti iubirea, Cel ce tot cunoaste!"
"- Sa-mi pasti mieluseii si oile-mi paste!"
Sa nu le rapuna lupii rapitorii,
Pastoreste-mi turma si condu-i pastorii:
Puterea suprema-n timp si vesnicie:
Cheile emblema peste-Mparatie!

Vei fi marturie, straini te vor duce
si urmandu-mi Mie, vei muri pe cruce!

Comentarii Facebook