Parcare ca la carte în centrul Clujului. De acolo e și greu de ridicat - FOTO
Un șofer a făcut o parcare de toată frumusețea pe strada Regele Ferdinand, din Cluj-Napoca. Acesta a strecurat mașina pe trotuarul generos, în spatele stâlpilor care delimitează carosabilul de zona pietonală.
Cel mai probabil, șoferul a intrat tiptil dinspre strada St.O. Iosif și a pus mașina în spatele stâlpilor pentru a nu risca ridicarea autoturismului.
Poliția Locală are sediul la circa 200 de metri, astfel că agenții sunt invitați să verifice ceea ce s-a întâmplat.
Acum 2 ani, pe acest trotuar era plin de mașini, zona fiind folosită ca parcare după lăsarea serii.

6 Comentarii