Miercuri 27 Ianuarie

Pantofi bărbăteşti PICTAŢI, produși la Cluj de doi designeri. Ei vor să cucerească lumea modei! FOTO


Unii dintre cei mai speciali pantofi bărbăteşti din ţară se găsesc la Cluj-Napoca şi sunt realizaţi de doi tineri designeri, Istvan Cîmpean şi Daniela Cristina Gagiu.

Cu multă răbdare şi mai înainte de toate pasiune, cei doi designeri "dau viaţă" unor pantofi cu totul şi cu totul speciali. Au modele diferite şi culori nenumărate. De la desene precum girafe, papagali, motoare sau gândaci, până la tot felul de abstracţii îi cuceresc pe cei care le urmăresc zilnic munca.

 



Pentru asta, ca orice om pasionat de ceea ce face, timpul pe care-l investesc nu are limite. La început totul este pasiune, fără ideea de a face bani. Însă, dorinţa oamenilor şi entuziasmul lor pentru artă şi pentru frumos le-a dat încredere celor doi designeri, astfel că acum cei doi fac şi câte un bănuţ.

Şi pentru că munca în echipă este cea mai bună, se poate observa cu ochiul liber, fără pic de efort, că treaba pe care o fac este una bună. 

 

"Eu fac ce ştiu că îmi place, de nevoie sau de placere, în mod egal. Aş putea spune că la început ne-am "jucat" să vedem ce iese, dar şi acum fac la fel. Adică Istvan creează modelul, alege culoarea pielii şi eu mă joc, inspirată de acest context. Şi sunt bucuroasă că pot face tot ce-mi trece prin cap, mai ales când le place şi altora. Pe comandă... sigur că pot face, cu condiţia să am libertatea să interpretez subiectul dorit. La o pereche de pantofi lucrez cam două zile, tehnica de pictura îmi jalonează de multe ori evoluţia temei. De exemplu, culorile aplicate succesiv, mă pot "deturna" de la finalitatea compoziţiei. Poveştile sunt prinse între şireturile pantofilor şi efectul este mulţumitor, ca atunci când primeşti un tatuaj", a spus Daniela Gagiu, cea care realizează desenele.  

Deşi comenzile există şi cererile de pe pagina lui Istvan - Istvan Cimpan - Atelier Creatie - design vestimentar -  sunt numeroase, Daniela spune că "poate că o să fac şi bani din jobul ăsta, dar deocamdată pictez, căci asta mă pricep să fac".

 

 

În momentul de faţă, în Cluj-Napoca nu există un magazin de unde doritorii îşi pot achiziţiona o astfel de pereche de pantofi, însă comanda poate fi făcută la Fabrica de Pensule, sau direct pe pagina de Facebook a lui Istvan Cîmpean.


"Deocamdată se găsesc la atelierul lui Istvan, adică la fabrica de pensule, ca să facem un stoc. Pregătim câteva perechi pentru ca să poată fi văzuţi, pipăiţi", a mai spus Daniela Gagiu.

 

 

Designerul Istvan Cîmpean a participat la numeroase prezentări de modă şi îşi motivează pasiunea pentru design cu motto-ul "Fac haine pentru oameni care stiu ce fel de oameni sunt", citat de site-ul de modă alomoda.ro


Pantofii sunt creaţi 100% din piele naturală şi, bineînţeles, sunt lucraţi manual şi costă în jur de 297,60 € cu taxa inclusă. Dacă doritorii sunt din alte oraşe, livrarea la domiciliu se face în 2 săptămâni de la data comenzii.

 

 

Comanda poate fi făcută pe www.contemporist.eu, Istvan Cîmpean - Atelier Creatie, sau direct pe adresa de e-mail office.cimpanistvan@gmail.com

 

Foto: Facebook Istvan Cîmpean - design vestimentar

 

Anca Baciu

 

 

 

 

 

 


Comentarii Facebook