VIDEO. Panorama del Baron renaște din propria cenușă precum pasărea Phoenix. Restaurantul a ars complet în urmă cu o lună: „Ne revedem în curând!”
Restaurantul Panorama del Baron, ars în totalitate în luna iulie după un incendiu puternic, este aproape renovat. Muncitorii au lucrat aici zi și noapte pentru ca în 30 de zile restaurantul să fie aproape gata pentru a reprimi clienții.
„Bună ziua, suntem la Panorama del Baron, restaurantul care a ars la începutul lunii iulie. Haideți să vă arătăm cum stăm cu renovările, deoarece nu am postat de mult timp fiind foarte preocupați să terminăm cât mai rapid cu totul și să ne revedem în curând”, au transmis reprezentanții localului.
Pe 1 iulie în acest an, centrul Clujului era umplut de fum după ce un incendiu puternic mistuia zona Cetățuie. S-a dovedit mai apoi că era vorba despre restaurantul Panorama del Baron, care a luat foc. Pompierii s-au luptat atunci zeci de minute cu flăcările pentru a le stinge.
„Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, la acoperișul unui local (n.r. Panorama del Baron) și două anexe gospodărești. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări o cantitate considerabilă de vegetație uscată, accesul pompierilor fiind îngreunat de terenul accidentat. Incendiul este localizat, iar pompierii au reușit protejarea a două case de locuit” transmiteau în acel moment reprezentanții ISU Cluj.
1 Comentariu