Societatea CORAL SRL va face dezinsecție pe domeniul public din Cluj-Napoca.
Un tânăr de 18 ani din județul Cluj, s-a ales cu un dosar penal după ce a spart o locuință din comuna Viișoara. Băiatul ar fi sustras 660 de euro și 500 de lei, prejudiciu care a fost ulterior recuperat de polițiști.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunţă că ȋncepând cu data de 10.05.2023 se va modifica textul de comandă pentru biletele metropolitane achiziţionate prin SMS.
Logica și psihologia nu ar mai fi studiate la profilurile uman și real, potrivit noilor planuri-cadru de liceu.
Trenurile noi Alstom Coradia vor începe să circule pe căile ferate din România începând din toamna acestui an, a anunțat directorul Alstom, care a prezentat și cum vor arăta noile garnituri feroviare.
Săturată de argumentele edilului clujean, potrivit cărora în toate marile orașe europene se betonează ca și la Cluj, o clujeancă a decis să demonstreze contrariul celor spuse de Emil Boc.
Prognoza meteo Accuweather în mai 2023, actualizată, arată o vreme rece pentru această lună, cu minime de 5-6 grade în această săptămână în unele zone ale ţării.
După ce nu a emis facturi luni de zile, Hidroelectrica trimite acum facturi super umflate. Chiar dacă clienții au trimis lunar consumul, sumele sunt umflate și de 10 ori față de consumul real.
După ce stăvilarul, care mai oprea din gunoaie, a fost scos, Someșul Mic s-a umplut de deșeuri.
Foștii angajați de la Compania de Informatică Aplicată SA Cluj, fostul Centrul Teritorial de Calcul Electronic (CTCE) Cluj, au câștigat de aproape cinci luni procesul de încadrare într-o altă grupă de muncă, dar Tribunalul Cluj nu se grăbește să redactele
Leske și Miska, berzele filmate zilnic în cuibul de la Vlaha, au deja doi pui care au ieșit din ouă. Leske clocește în continuare alte 3 ouă, iar cei doi pui stau la căldură în cuibul de pe stâplul din comuna Vlaha.
A fost haos pe aeroportul din Cluj-Napoca, luni, după ce o cursă a fost anulată și alte câteva au avut întârzieri de până la 11 ore.
Ucigașul muzicianului clujean Teo Peter, basist al trupei Compact, a ajuns vedetă de televiziune în SUA. Chris Vangoethem și-a văzut liniștit de viață după incidentul din 2004 și a ajuns pe platoul unui cunoscut reality-show american.
Un localnic din Sâncraiu a postat fotografii cu dezastrul lăsat de grindina care a căzut zilele trecute.
Un castor drăgălaș, o specie protejată în România, a fost filmat în Florești la coada lacului.
Tânărul de 27 de ani, din Cluj-Napoca, dat dispărut luni, 8 mai, a fost găsit. Din primele date, bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Rîpaș Claudiu Damian, a fost văzut ultima dată, duminică, 7 mai, în jurul orei 21.00, la domiciliul său din Cluj-Napoca.
Un clujean este dat dispărut, după ce a plecat de la domiciliul din Cluj-Napoca, duminică, în data de 7 mai, și nu a mai revenit. Bărbatul a ieșit din casă însoțit de câinele său, rasa Husky.
Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 11.30, pe strada Aurel Vlaicu, breteaua de legătură cu strada Calea Someșeni, în Cluj-Napoca.
În luna septembrie 2021 începea construcția pentru Podul Răsăritului, proiect care dorește se lege strada Oașului de strada Răsăritului peste Someșul Mic. În august 2022 se anunța că progresul construcției ajunsese la 70%. Termenul inițial al finalizării
Restricțiile deja existente de pe autostrada A10, Sebeș-Turda se prelungesc, după ce în zona nodului de la Alba Iulia Nord s-a produs o a doua fisură a carosabilului.
Un primar clujean, ardelean adevărat, a pus mâna pe lopată pentru a curăța drumul după din fața casei.
Hotelul Melody a fost vândut Fundației Sapientia, care patronează Universitatea Sapienția, finanțată de statul ungar.
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia urmează să îi acorde titlul de Doctor Honoris Causa Părintelui Prof. univ. dr. Vasile Stanciu de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Municipiul Cluj-Napoca s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimele două decenii, un ritm cu care nu ține pasul și infrastructura orașului.
Un clujean a avut parte de un incident neplăcut după ce a mers la o sală de fitness din Cluj-Napoca. Bărbatul a intrat în vestiar să se schimbe după ce a terminat antrenamentul, și mare i-a fost surpriza când a văzut că a rămas fără adidași.
Două anotimpuri în numai 24 de ore, în România. După maxime de 20 de grade Celsius înregistrate la Cluj, vijeliile și grindina și-au făcut apariția.
Un copac s-a rupt în urma vijeliei care a lovit Clujul, duminică seara.
A fost emis mesaj RO-Alert pentru cod portocaliu de vreme rea în județul Cluj, potrivit ISU Cluj.
Pompierii de la Detașamentul Turda intervin în aceste momente la un incendiu petrecut pe strada Panait Cerna din Turda.