Un șofer a fost la un pas de dezastru în Cluj-Napoca, după ce a scăpat mașina de sub control și a derapat ca piloții de cascadorii care filmează scenele din filme de acțiune.
Accidentul a avut loc pe DN17 – E58, pe strada Bistriței din municipiul Dej, în această seară, în jurul orei 18:40. Potrivit cercetărilor preliminare efectuate de polițiști, un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe DN17 dintr
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier grav, care a avut loc pe strada Bistriței din Dej. Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, în colaborare cu Brigada de Combatere a Crimei Organizate și jandarmii clujeni, au organizat o acțiune de amploare în Gara CFR Cluj-Napoca și în trenurile de călători care tranzitau stația
Dosarele se depun începând de azi, 30 septembrie, până în 18 octombrie la ora 12. Înscrierea se face pe platforma de burse
Un apartament de pe strada Zaharia Stancu este afectat de un incendiu . Flăcările au pornit de la balconul locuinței și s-au extins și la camera alăturată
Un bolid de lux a luat-o la vale pe o stradă din Cluj. Incidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 12:00 pe Strada Dorobanților.
În ultimele luni, tot mai mulți clujeni se plâng de modul în care sunt tratați de taximetriștii de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Un șofer din Cluj-Napoca și-a parcat mașina marca Smart în buza unei intersecții din Cluj-Napoca. Ce-i drept, autoturismul nu ocupă un spațiu prea mare, însă este suficient pentru a bloca vizibilitatea celorlalți participanți la trafic.
Un drum județean din Cluj va fi reparat!
Un clujean din Gheorgheni a „răbufnit” la adresa autorităților clujene.
Anul școlar 2024-2025 este organizat pe 5 module de studiu.
Seniorii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca de Ziua Seniorilor.
Traficul aglomerat din oraș poate să fie frustrant, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. O variantă pentru a scăpa de condus este să apelezi la un taxi
O nouă escrocherie în mediul online, prinde „aripi” în mediul online.
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice.
Un șofer a vrut să se dea în spectacol, însă a reușit doar să producă pagube pe o stradă din Cluj.
Un accident rutier a avut loc pe strada Frunzișului, astăzi, 30 septembrie, în jurul orei 10:05.
Un șofer care circula pe o stradă din Feleac a avut parte de o surpriză neplăcută, atunci când, lovind o groapă nesemnalizată, a provocat daune autoturismului.
Un șofer beat a distrus gardul unei locuințe din Cluj.
Clujenii expropriați pentru a face loc șantierului Metroului se plâng că despăgubirile oferite nu le permit să-și cumpere o altă locuință în orașul cu cele mai ridicate prețuri imobiliare din România.
Traficul infernal din comuna Baciu, județul Cluj, din dimineața zilei de luni, 30 septembrie, le-a scos peri albi șoferilor. Mașinile au circulat bară la bară kilometri buni, iar oamenii au fost nevoiți să stea minute în șir în coloană.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben de inundații pe mai multe râuri din țară, inclusiv din județul Cluj
Ploile abundente vor continua să fie prezente în majoritatea țării
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță suplimentarea mai multor linii de transport în comun.
Un bărbat care a anunțat pe rețelele de socializare că își dorește să cumpere un apartament cu două camere în Cluj-Napoca, având un buget de 80.000 de euro, a fost ironizat de internauți.
O întâmplare șocantă și care arată că unii oamenii nu au deloc empatie pentru animale a fost filmată pe un drum din localitatea Fizeşu Gherlii
Pe raza localității Feleacu a avut loc un accident rutier, atunci când o mașină s-a răsturant, astăzi, 29 septembrie, în jurul orei 19:00.
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puține momente, pe DN1 E60, în apropierea localității Vâlcele, atunci când un autoturism a intrat într-un cap de pod.
Un accident rutier a avut loc pe autostrada A3, în care o mașină a ajuns într-un șanț, astăzi, 29 septembrie, în jurul orei 15:00.