Un clujean susține că mai multe persoane fără adăpost își petrec timpul în grădina unui bloc de pe strada Miraslău din Cluj-Napoca. Acestea și-ar fi amenajat un spațiu numai bun pentru dormit, cu pături și perne.
Vechiul pod situat pe drumul județean DJ 107R, de pe raza localității Ciurila, va fi demolat în vederea construirii unui nou pod.
Un clujean riscă să ajungă la închisoare, după ce a fost prins la volanul BMW-ului său, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Clujeanca Rocsana Contraș a pornit o nouă campanie de colectare a rechizitelor școlare, pentru 145 de copii aflați în grija asistenților sociali. Un pix și un caiet ar putea să schimbe destinul acestor copii, așa că orice donație este bineprimită!
Un clujean care urmează să se căsătorească peste trei săptămâni a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să repare de urgență o strada Pomet din municipiu.
Un tânăr a decedat ieri, 5 iulie, în urma unui tragic accident care a avut loc pe varianta de ocolire Gherla.Tânărul se afla pe motocicletă, în zona localității Bunești, moment în care a fost accidentat de o mașină. Din păcate medicii nu au mai putut face
Un clujean își acuză vecinul că aruncă excrementele celor trei câini de talie mare pe care îi are direct în stradă. Situația a fost reclamată pe strada Câmpului din cartierul Mănăștur.
Pe o stradă din centrul Clujului, în locul mașinilor, a fost ,,parcat” un munte de gunoaie.
Traficul aglomerat din Cluj-Napoca dă bătăi de cap multor șoferi. Un astfel de eveniment a fost filmat ieri, 5 august, în jurul orei 14:50.
Un clujean a relatat că, la punctul gospodăresc de pe strada Lacul Roșu din Cluj-Napoca, diferite persoane abandonează deșeuri de mobilier și din construcții.
Un raport recent al companiei de consultanță imobiliară SVN România dezvăluie că, în ultimii ani, au fost construite mai puține locuințe noi în Cluj-Napoca, însă prețurile au continuat să crească.
Mai sunt doar câteva zile până ce UNTOLD, cel mai mare festival din România va începe la Cluj. Festivalierii care nu și-au găsit cazări din timp caută disperați un loc să doarmă, iar clujenii caută orice oportunitate să facă un bănuț în plus. Este și cazu
Pe aeroportul din Frankfurt a aterizat de urgență un avion cu ruta Paris - Cluj, după ce un bărbat s-a simțit foarte rău în timpul unui zbor, marți dimineața
Un clujean susține că există cel puțin un cocoș în proximitatea cimitirului din Mănăștur, care cântă în fiecare dimineață, pe la ora 5.
Un accident rutier s-a petrecut în sensul giratoriu din Mărăști, în acestă dimineață, 6 august, în jurul orei 07:30.
Două persoane au rămas blocate în liftul de la Centrul Comercial Sigma, situat pe strada Republicii din Cluj-Napoca.
Studenții Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au făcut o vizită în cadrul Penitenciarului Gherla.
Un accident a avut loc în urmă cu câteva momente pe varianta de ocolire Gherla, în zona localității Bunești. Două persoane au fost transportate la spital.
O clujeancă susține că pădurea de lângă Baza Sportivă „La Terenuri” este împânzită de corturi improvizate și de deșeuri.
Un bărbat a aruncat cu benzină în camera în care erau soţia sa şi cei trei copii ai săi, după care a dat foc.
Primărița de „fier” a Clujului, Lucia Suciu a pus piciorul în prag după ce mai mulți tineri au vandalizat parcul din comuna pe care o conduce în urmă cu câteva zile. Primărița le-a oferit șansa să se prezinte la Primărie și să-și explice acțiunile înainte
Un scandal între un șofer al unui autobuz CTP și un taximetrist a avut loc astăzi, 5 august, în jurul orei 14:30. Incidentul s-a petrecut în zona magazinului Sora
Un clujean a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să ia măsuri în cazul unei toalete folosite de vânzătorii de pepeni, de pe strada Crinului din municipiu.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj va beneficia de noi echipamente menite să reducă riscul de infecții intraspitalicești. Este vorba este 107 echipamente, pentru care autoritățile locale au încheiat deja contracte. Investiția de ridică la 1.360.
De câteva săptămâni bune, clujenii din diferite cartiere ale municipiului se plâng că iluminatul public nu funcționează.
O mașină cu numere de Bihor a fost surprinsă pe două locuri de parcare la mall-ul VIVO! Cluj. Cu toate că avea loc să își parcheze mașina normal, pe un singur loc
Examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, o să înceapă joi, 8 august, atunci când va avea loc prima probă. Mai exact, proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română
O analiză realizată de o platformă de livrare arată că cererea pentru bere a crescut cu peste 40% în comparație cu anii anteriori. Vinerea și sâmbăta sunt zilele în care românii comandă cea mai multă bere
O mămică din Cluj se teme pentru siguranța copiilor săi după ce a observat că parcurile din oraș au devenit locuri de întâlnire pentru adolescenții care vor să consume băuturi alcoolice.
O tânără din Turda a ajuns în spatele gratiilor după ce a jefuit mai mulți bărbați cărora le oferise servicii intime.