Program modificat la ghișeele Serviciului Permise și Înmatriculări din Cluj: schimbări importante pentru cetățeni
O scenă revoltătoare a fost surprinsă în plină zi pe o stradă din Cluj-Napoca: o mașină cu numere de înmatriculare străine a fost parcată cu nonșalanță chiar pe trecerea de pietoni
Huedinul sare în ajutorul sinistraților din Broșteni: apel umanitar lansat de societatea civilă
Un cuplu tânăr din Cluj se confruntă cu o problemă comună pentru mulți locuitori ai zonei – traficul și prețurile mari ale locuințelor. Tânărul povestește că prietena sa lucrează în Jucu, iar el în Mărăști, iar în prezent locuiesc în Florești
Mai mulți clujeni se plâng că, de cinci nopți consecutiv, o alarmă de securitate se declanșează în fiecare noapte, fără oprire, și le tulbură grav odihna.
Un clujean a testat pe propria piele, sau mai bine spus pe propriul încărcător de telefon, modul în care „funcționează” prizele din trenurile CFR Călători.
În Mănăștur, la stația CTP Flora, una dintre cele mai circulate zone din oraș, trotuarul destinat pietonilor a fost ocupat complet de o mașină de taxi, parcată ilegal chiar pe trecerea de pietoni
Emil Boc, mesaj categoric pentru toți clujenii! Primarul a spus adevărul: „ Un vis frumos s-a oprit aici”
Un accident rutier grav s-a petrecut în această seară la Răscruci, comuna Bonțida, din județul Cluj. Potrivit primelor informații oferite de IPJ Cluj , „un tânăr de 25 de ani, din comuna Bonțida, în timp ce se deplasa cu motociclul în direcția DN1C, nu ar
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, în aceste momente, la un accident rutier care a avut loc pe raza localității Răscruci, comuna Bonțida. Potrivit primelor informații, un bărbat a fost implicat într-un accident cu motocicleta
Sindicaliștii CIVITAS au sărit în apărarea angajaților din Primăria Cluj-Napoca, la fel cum a făcut-o și primarul Emil Boc. Desigur, în deja celebrul scandal al sporurilor care vor fi acordate subalternilor lui Emil Boc.
O înșelătorie atent orchestrată a fost destructurată de polițiștii din Huedin, care, cu sprijinul colegilor din București, au reținut doi bărbați bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni grave
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a reacționat după ce David Popovici a câștigat o nouă medalie de aur. Politicianul crede că toți românii au ceva de învățat de la acest campion.
Lupta cu furia apelor continuă, dar solidaritatea nu se oprește nici ea Cei 15 pompieri clujeni trimiși luni în misiune în zona afectată de inundații din Broșteni s-au întors acasă, obosiți, dar cu sufletul plin de speranță. În locul lor, alți colegi d
Festivalul UNTOLD devine, ca în fiecare an, un magnet pentru zeci de mii de turiști, dar și pentru șoferii Bolt și Uber din alte județe, care „invadează” orașul pentru a profita de cererea crescută de transport.
Familie din Cluj, datorii uriașe la chirie: peste 12.000 de lei și penalități de 1% pe zi după ani de neplată
Pescărușii au invadat Clujul și provoacă nemulțumiri: „Par că țipă de supărare non-stop” și „Cred că Someșul le-a devenit plaja preferată”
A parcat cu portbagajul lipit de scara blocului și a blocat complet intrarea. Martorii: „Atât îl duce capu”
Trei transporturi formate din câte un camion cu masa de 91,79 tone vor traversa ruta Turda (județul Cluj) – DN 1 – A3 – A10 – A1 – DN 1 – Voila (județul Sibiu), sub escorta poliției rutiere.
Campania „Adoptă un Kilometru Albastru la Someșul nostru” încurajează locuitorii Clujului să îngrijească, să monitorizeze și să se bucure de propriul râu
Meteorologii revin pe Vârful Vlădeasa! Materialele pentru reconstrucția cabanei distruse de incendiu au fost livrate
Consiliul Județean Cluj începe lucrări importante de întreținere pe drumul DJ108C, între DN1 și Mănăstireni
Forțe de ordine masive în Cluj-Napoca! Ce pregătesc jandarmii și cum îi va impacta pe clujeni.
Un nou incident din traficul clujean stârnește revoltă și ridică semne de întrebare cu privire la respectul și siguranța bicicliștilor
Sondaj de opinie: Majoritatea covârșitoare a clujenilor susține reducerea cheltuielilor bugetare, însă se opune ferm creșterii taxelor. Mesaj clar pentru autorități: „Mai ușor cu taxele, Bolojan!”
Compania de Apă Someș anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 31 iulie 2025, ca urmare a unor lucrări urgente de remediere a unor avarii apărute la rețeaua de alimentare.
Un incident care putea avea urmări dramatice a avut loc recent pe o stradă circulată din Cluj-Napoca, unde un copil pe bicicletă a apărut din senin în fața unei mașini care circula regulamentar
Dezbateri aprinse între clujenii care își caută apartament: unde merită să îți cumperi un apartament în Cluj-Napoca?
Un șofer inconștient a fost surprins făcând o depășire extrem de periculoasă pe centura Cluj Nord-Est.
Un clujean din cartierul Mănăștur trage un semnal de alarmă cu privire la o situație care nu ar trebui să lase pe nimeni indiferent