Organele unei fetițe de 12 ani vor salva vieți și la Cluj: ,,Este cel mai tânăr donator de când coordonez eu această activitate”
De la o minoră de 12 ani din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, care nu a mai putut fi salvată după ce s-a aruncat de pe fosta clădire a maternității au fost prelevate următoarele organe: ficatul, corneea și rinichii, care vor salva mai multe vieți.
,,Centrele care au participat la recoltare au fost din Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic de Oftalmologie București, iar pentru rinichi, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. Este cel mai tânăr donator de când coordonez eu această activitate. În acest caz tragic, mama și-a dat acordul. În general este o reticență destul de mare a aparținătorilor în a face acest gest. Nu este suficient de bine înțeles conceptul de donare de organe in România”, a declarat, pentru GDD, Giorgiana Bobouțanu, medic coordonator transplant Spitalul Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, potrivit Gazeta de Dimineață.
Familia urmează să decidă care vor fi organele donate care vor ajuta mai multe vieți:
,,Ei decid cu ce sunt de acord. După semnarea acordului de către familie se caută receptorii în funcție de compatibilitate”, explică medicul procedura în sine.
Echipa KDP, coordonată de medicul anestezist Giorgiana Boboutanu, a fost formată din medicii Adina Vlad, alături de întregul colectiv al blocului operator de la Spitalul Județean din Timișoara. S-a alăturat și o echipă de anesteziști de la Spitalul de copiii „Luis Țurcanu” din Timișoara, unitate medicală unde fusese transferată minora. Intervenția chirurgicală a fost completată de echipa de grefă hepatică condusă de doctor Guenadiy Vatachki, iar cea de grefa renală de doctorul Andrei Tomuța, potrivit sursei citate.
0 Comentarii