Miercuri 24 Aprilie

ONG-urile de mediu trag un semnal de alarmă! Primăria nu ia în calcul realizarea unor spații verzi mari în zona industrială a orașului


Patru organizaţii civice şi de mediu cer Primăriei Cluj-Napoca realizarea de spaţii publice verzi mai mari în zona industrială a municipiului şi organizarea dezbaterilor publice care să ducă la realizarea lor. 

ONG-urile trag un semnal de alarmă, doar o zecime din zona industrială a Clujului este ocupată de spaţii verzi. Societatea Organizată Sustenabil, Asociaţia MiniMass - Someş Delivery, Clubul de Cicloturism Napoca şi Clujul Sustenabil solicită Primăriei clujene ca în fosta zonă industrială a oraşului să amenajeze spaţii verzi şi spaţii publice mai multe şi mai mari de-a lungul Someşului, notează Adevărul.ro.

Regenerare urbană fără extinderea spațiilor verzi?!

Solicitarea vine în contextul în care municipalitatea a comandat un studiu (denumit document director de fundamentare a regenerării urbane) pentru viitoarele investiţii din zona industrială a Clujului, pe o suprafaţă de 450 de hectare. Acest document are însă mari lacune la capitolul spaţii verzi.

Deşi populaţia a crescut de cel puţin 10 ori în ultimele secole, în documentul propus spre anexă Planului Urbanistic General, spaţiile verzi sunt mult mai mici decât au amenajat antecesorii noştri în secolele trecute. În consecinţă, cerem dezbateri publice atât pe documentul de regenerare urbană, cât şi pe Master Planul Someşului din zona industrială. Dorim ca aceste hotărâri să fie adoptate printr-un proces participativ”, spune Adrian Dohotaru, preşedintele Asociaţiei Societatea Organizată Sustenabil, pentru sursa citată.

Activistul civic arată că în zona industrială, pe o suprafaţă de 450 de hectare, doar 40 de hectare sunt spaţii verzi. „Cantitatea de spaţiu verde e oricum înşelătoare, deoarece contează distribuţia, nu doar suprafaţa. 20 de hectare sunt vizavi de aeroport, unde oricum nu se poate exploata imobiliar arealul respectiv. Puţini clujeni din zona metropolitană vor veni la relaxare în sunetul avioanelor ce decolează şi aterizează şi în poluarea kerosenului”, afirmă Dohotaru.

Primăria își dorește „un oraș pentru profit, nu unul pentru locuit”

Cele patru asociaţii subliniază că în lipsa spaţiilor verzi şi a dezbaterilor pe acest subiect, Primăria transmite mesajul că îşi doreşte un oraş pentru profit, nu unul pentru locuit, deşi declară opusul.

Cum e posibil ca spaţiul verde din proiect să fie doar cel existent deja, dar să nu se ceară, de la niciun investitor privat, înfiinţarea de noi spaţii verzi? La ce ajută retorica oraşului care se dezvoltă cu faţa la râu, dacă clădirile de peste zece etaje sunt planificate până în buza apei?”, se întreabă reprezentanţii celor patru organizaţii civice, citate de Adevărul.ro.

Comentarii Facebook