Duminica 28 Aprilie

Obeliscul Maria poate fi admirat în piațeta de pe strada Universității. Statuia este superbă - FOTO


Obeliscul Maria poate fi deja admirat în piațeta de pe strada Universității. Chiar dacă zona nu este finisată nici pe departe, statuia este magnifică.

Meșterii au reușit să monteze statuia ”Sfânta Maria Protectoare” pe soclul readus în piațeta de pe strada Universității. Lucrările au durat circa 2 săptămâni. 

Dacă meșterii și-au făcut treaba foarte bine, nu același lucru îl putem spune despre lucrările de pe strada, care nu sunt finalizate și nici nu se știe exact când vor fi, termenele de recepție fiind depășite.

406598320_10218783781625601_8482683849380993994_n.jpg

Foto: Radu Munteanu

Obeliscul Maria a fost ridicat pe strada Universității la colț cu strada Kogălniceanu (Farkas utca) în 1744 la comanda consilierului Guberniului (n.red. Guberniul Transilvaniei a fost un organ colectiv compus din 12 membri, care avea rolul de a-l ajuta pe guvernatorul Transilvaniei să administreze provincia), nobilul Kornis Antal ca și ofranda de gratitudine după trecerea epidemiei de ciuma din 1737. 

Este una dintre operele din tinerete ale sculptorului clujean de origine austriacă Anton Schuchbauer, care a mai lucrat și la altarele bisericilor Sf. Mihail și catedrala de la Alba Iulia.

Statuia a suferit avarii în 1944. În anii 1950 a fost demontata iar dupa restaurari a fost instalata in spatele bisericii din Sf Petru în 1959”, a explicat un istoric.

Acum, ”Obeliscul Maria”este reinstalat pe locul unde a stat sute de ani.

Clujul mai are un obelisc și în Piața Muzeului

În 1817 împărăteasa austriacă Carolina Augusta împreună cu soțul ei, împăratul Francisc I, au efectuat o vizită la Cluj, cu scopul de a întări loialitatea supușilor din această parte a imperiului. Vizita la Cluj a fost în continuarea vizitelor efectuate de perechea imperială la Bistrița, respectiv Dej. Ca urmare a acestei vizite, clujenii au inițiat un proiect de construire a unui monument dedicat acestei vizite. Proiectul s-a oprit din lipsa fondurilor, el fiind realizat în cele din urmă de donația de 16.000 de forinți a procurorului Clujului, Imre Topler, care spera ca în urma realizării obeliscului să îi fie acordat gradul nobiliar pe care îl solicitase.

Inițial Obeliscul Carolina a fost amplasat în actuala Piața Unirii (fosta Piața Mare). În anul 1898 ea a fost mutată în actuala Piața Muzeului (fosta Piața Mică sau Piața Carolina Augusta) cu ocazia reamenajării centrului, pentru a face loc statuii lui Matia Corvin.

Comentarii Facebook