O stradă din Cluj-Napoca arată ca un „colț uitat de lume”, iar clujenii cer soluții după ani de promisiuni: „Situația este neschimbată!” FOTO
Strada Câmpul Pâinii din cartierul Mărăști, Cluj, uitată de autorități: clujenii cer soluții după ani de neasfaltare și degradare
O clujeancă din cartierul Mărăști a readus în atenția comunității problema de pe strada Câmpul Pâinii, o zonă paralelă cu calea ferată, care de ani de zile a rămas neasfaltată și într-o stare deplorabilă. „Strada Câmpul Pâinii, paralel cu calea ferată în capăt Mărăști, mai ales zona de lângă Sanex (neasfaltată), este de ani de zile un peisaj dezolant, din punct de vedere estetic, al sănătății mediului, al bunăstării persoanelor fără adăpot care se oploșesc pe acolo, al animalelor fără partener uman (vulpi, căței, pisici) care circulă prin zonă, etc.”, a scris aceasta într-o postare.

Acesta spune că a depus anual sesizări la Primărie, dar de fiecare dată răspunsurile au venit cu întârziere și fără efecte vizibile. „Situația este neschimbată. Răspunsul de sesizare "rezolvată" a venit la aproape o lună după ridicare.”, a adăugat acesta.
Zona a devenit, în timp, un focar de nemulțumire pentru locuitorii din Mărăști, care cer administrației locale să găsească o soluție pe termen lung, nu doar răspunsuri birocratice.


2 Comentarii