Noi informații în cazul clujeanului de 22 ani care a fost acuzat că a abuzat sexual o minoră de 15 ani: Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Un tânăr de 22 de ani din comuna Poieni, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi violat o fată de 15 ani după o petrecere. Polițiștii au ridicat mai multe dispozitive electronice în urma perchezițiilor

Tânărul de 22 de ani din Poieni a fost arestat preventiv

Polițiștii clujeni transmit că, în urma administrării probatoriului, judecătorii au dispus arestarea preventivă a tânărului de 22 de ani, suspectat că ar fi violat o fată de 15 ani după o petrecere în comuna Poieni.

Măsura a fost luată pentru o perioadă de 30 de zile, urmând ca ancheta să continue sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.

„În urma probatoriului administrat, față de tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Descindere în forță a poliției la un clujean acasă! Acesta este bănuit că ar fi abuzat sexual o fată de 15 ani la o petrecere

Reamintim că, potrivit anchetatorilor, minora ar fi consumat alcool în noaptea de 23/24 septembrie și ar fi ajuns într-o stare de ebrietate avansată, moment în care suspectul ar fi profitat de situație și ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta.

Polițiștii au efectuat deja o percheziție la locuința tânărului, de unde au ridicat mai multe dispozitive electronice, care urmează să fie supuse expertizei.

Comentarii Facebook