Noi informații despre criminalul-fantomă din Mureș, Emil Gânj, căutat și în Cluj! Acesta și-ar fi pregătit din timp provizii
Emil Gânj, bărbatul suspectat că și-ar fi ucis fosta parteneră în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, ar fi acționat cu premeditare. Acesta și-ar fi pregătit din timp provizii, ar fi distrus și îngropat un telefon folosit, iar în locuința unei rude a fost descoperită o cutie cu mai multe telefoane, aflate în prezent în verificări.
Anchetatorii nu exclud varianta ca fugarul să fi părăsit deja România, fiind efectuate verificări și în alte țări, precum Germania. Totuși, principalele eforturi de căutare se concentrează în județele Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud, într-un areal extins și dificil.
Investigațiile sunt îngreunate de numărul mare de sesizări primite – peste 300 – care trebuie verificate individual, dar și de apariția unor informații false, precum conturi create pe rețelele de socializare cu numele lui Emil Gânj, fără legătură cu acesta.
Sursele judiciare au precizat că este vorba de o zonă muntoasă unde există foarte multe case părăsite, 60%, care sunt verificate de poliţiştii de la criminalistică ce urmăresc fiecare pistă semnalată.
„E foarte mobil, permanent în deplasare. Ştie foarte bine zona şi e posibil să aibă rezerve de mâncare pre-poziţionate. Când este observat, se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal. Controlează foarte bine jocul”, au spus polițiștii.
Acestea au menţionat că au fost înregistrate 313 alerte - sesizări ale cetăţenilor că ar fi fost văzut, dar care nu s-au confirmat, dintre care 282 de alerte la 112, 29 de sesizări directe, una prin e-mail şi 19 prin alte forme.
8 Comentarii