Noaptea Învierii, trăită cu intensitate la Cluj! Mii de credincioși, prezenți la slujba de la Catedrala Mitropolitană: „Hristos a înviat!” FOTO


Mii de clujeni au participat în noaptea de Paște la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. Slujba a început la miezul nopții și a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. Într-o atmosferă solemnă și plină de emoție, Părintele Mitropolit a oferit credincioșilor Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, rostind cuvintele tradiționale: „Veniți de luați Lumină!”.

491938211_1087936480044738_4371890647872893694_n.jpg

În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Andrei a adresat un cuvânt de învățătură, inspirat din Scrisoarea Pastorală din acest an, cu tema „Să ne curățim simțirile”. Mesajul ierarhului a subliniat importanța curăției inimii, citând versetul „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), și a îndemnat la pocăință, spovedanie și o viață spirituală autentică.

Slujba de Înviere a adunat un număr impresionant de participanți, marcând astfel una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox.

La finalul slujbei, ierarhul, soborul slujitor și miile de credincioși, cu lumânări în mâini, au efectuat procesiunea de înconjurare a Catedralei, în sunete de clopote şi toacă, cântând troparul pascal „Hristos a înviat!”.

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 20 aprilie 2025, de la ora 00:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba din Noaptea de Înviere, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

La slujbă au participat mii de credincioși clujeni, Părintele Mitropolit Andrei oferindu-le Lumina Sfântă de la Ierusalim, cu binecunoscutele cuvinte-îndemn: „Veniţi de luaţi Lumină!”.”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Clujului. 

491576559_1087937460044640_2621879609130786030_n.jpg

Comentarii Facebook