Nicușor Dan se implică în revolta din Piața Victoriei: „Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni”

Președintele Nicușor Dan a avut un mesaj ferm, după ce mii de oameni au protestat astăzi în București și au creat incidente grave în Piața Victoriei

Nicușor Dan a reacționat dur după violențele izbucnite în Piața Victoriei, în contextul protestelor din București. Acesta a condamnat agresiunile și actele de vandalism și a avertizat că nemulțumirile sociale, indiferent cât de puternice ar fi, nu pot reprezenta o justificare pentru transformarea manifestațiilor în lupte de stradă.

Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă”, a transmis Nicușor Dan.

Acesta susține că persoanele care au comis acte de violență sau vandalism trebuie să răspundă conform legii. În același timp, a atras atenția asupra riscurilor la care sunt expuși ceilalți participanți la manifestații atunci când protestele degenerează.

Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii. Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă”, a mai declarat Nicușor Dan.

Acuzații la adresa politicienilor care ar instiga la violență

În mesajul său, Nicușor Dan a criticat și politicienii despre care spune că încearcă să profite de tensiunile existente în societate. Potrivit acestuia, instigarea la violență este la fel de gravă, mai ales într-un context social și economic deja tensionat.

La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime”, a afirmat acesta.

Nicușor Dan a subliniat că dreptul la protest este garantat într-o societate democratică, însă manifestațiile trebuie să rămână pașnice. El a arătat că cetățenii au dreptul să-și exprime public nemulțumirea față de deciziile autorităților, dar acest drept nu poate fi transformat într-un pretext pentru violență sau intimidare.

Totodată, acesta a admis că România traversează un context social, economic și politic dificil, care a generat frustrări în rândul populației. A avertizat însă asupra efectelor discursului agresiv și ale limbajului urii, inclusiv în mediul online.

Contextul social, economic și politic dificil este real și a generat în societatea noastră multe frustrări justificate. Cu toate acestea, violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție. Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice și se transformă în acțiuni regretabile.  Fac un apel la rațiune și la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluții.”, a încheiat președintele Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Violențe la protestul oierilor. Gaze lacrimogene și bătăi cu jandarmii. Patru persoane reținute, trei oameni au ajuns la spital

Comentarii Facebook