Motociclist mort pe drumul Cluj – Oradea, în urma unui accident cumplit. Cum s-a produs tragedia de pe DN1 și ce au descoperit polițiștii
Tragedie pe DN 1, pe drumul dintre Cluj și Oradea. Un motociclist a murit după accidentul grav petrecut în zona localității Urving
Accidentul grav produs luni, 14 septembrie, pe DN 1 – E60, în județul Bihor,
s-a încheiat tragic. Unul dintre cei doi motocicliști răniți în evenimentul
rutier de la Urvind a murit la spital. Victima este un cetățean polonez în
vârstă de 47 de ani. Polițiștii au prezentat primele concluzii privind modul în
care s-ar fi produs accidentul.
Accidentul a avut loc în jurul ore 12:00, pe DN 1, în afara localității
Urvind. În accident au fost implicate două motociclete și un camion cu remorcă.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, mașina de mare tonaj era condusă de un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani și circula spre Oradea. La un moment dat, șoferul ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător și ar fi trecut peste marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulație.
Ambii șoferi, vinovați în accidentul de pe DN1
În același timp, motociclistul polonez de 47 de ani s-ar fi aflat într-o
depășire neregulamentară a autotrenului, într-o zonă în care această manevră
era interzisă. Pentru a evita impactul, bărbatul a bruscat ghidonul
motocicletei și a ajuns în șanțul aflat pe partea stângă a șoselei.
În accident a fost implicat și un al doilea motociclist, tot cetățean
polonez, în vârstă de 24 de ani. Acesta circula în aceeași direcție și,
potrivit anchetatorilor, se afla la rândul său într-o depășire neregulamentară.
Tânărul nu a mai putut evita autotrenul și a intrat în coliziune cu acesta.
Ambii motocicliști au fost grav răniți și transportați la spital. Pentru bărbatul de 47 de ani, însă, medicii nu au mai putut face nimic. Acesta a murit în cursul nopții, în ciuda eforturilor depuse pentru salvarea sa.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 51
de ani, cetățean bulgar, conducea un autotren cu semiremorcă pe DN 1, în
direcția municipiului Oradea, în împrejurări care urmează să fie stabilite cu
exactitate, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure
corespunzător, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu care separă
sensurile de mers”, a transmis IPJ Bihor.
Șoferii nu au consumat băuturi alcoolice
Toți cei trei conducători de vehicule implicați au fost testați cu aparatul
etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările, sub coordonarea
unui procuror, pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii
accidentului și responsabilitatea fiecărei persoane implicate.
0 Comentarii